Buna ziua!
Am urmatoarea speta: O persoana nou-incadrata a avut încheiat cu DGMPS un contract de asigurari sociale in perioada 1999-2001.Potrivit inregistrarilor efectuate in carnetul de munca, în perioada respectiva persoana a avut calitatea de asigurat (PFA), fara a fi precizat temeiul legal potrivit caruia a fost incheiat contractul respectiv.
Ma intereseaza daca perioada in referinta poate fi considerata vechime in munca în vederea acordarii gradatiei si a drepturilor salariale aferente (cf.Legii nr.284/2010).
Am studiat Legea nr.83/1995, respectiv Legea nr.130/1999, dar acestea nu precizeaza daca un contract de asigurari sociale confera asiguratului drepturi privind vechimea in munca in vederea acordarii sporului de vechime.
De asemenea, as dori sa aflu daca opinati ca Legea nr.19/2000 a venit, la intrarea sa in vigoare, cu noutati legate de calculul vechimii in munca (pt.acordare sporului de vechime) asiguratilor .
Multumesc!
Perioada respectiva nu constituie vechime in munca, ci stagiu de cotizare care se ia in considerare la stabilirea pensiei ..
art.16 alin.4 C.mun. prevede : Munca prestata in temeiul unui contract individual de munca constituie vechime in munca.
Legea nr.263/2010 , art.3 alin.1 lit.p dispune ca, stagiu de cotizare inseamna perioada de timp pentru care s-au datorat contributii de asigurari sociale la sistemul public de pensii, precum si cea pentru care asiguratii cu declaratie individuala de asigurare sau contract de asigurare sociala au datorat si platit contributii de asigurari sociale la sistemul public de pensii;
In speta, un contract de asigurari sociale nu confera asiguratului drepturi privind vechimea in munca in vederea acordarii sporului de vechime.