Stimat forumist,
Față de întrebările dvs, voi încerca să vă răspund punctual:
1. Din punctul meu de vedere, ținând cont de specificul cauzei, probele importante sunt:
a. înscrisurile, prin înscrisuri înțelegând tot ceea ce reprezintă titlu de proprietate și acte în legătură cu acesta;
b. expertiza judiciară;
c. proba testimonială - cu martori - o reprezintă o probă cu importanță redusă, ca și un eventual interogatoriu.
2. Legat de amănunte precum faptul că reclamantul a chemat trei din cinci vecini, este dreptul său, dvs putând să-i chemați pe ceilalți doi.
3. Repet, înscrisurile și expertiza juriciară sunt probe importante în această speță.
4. Privind cheltuielile de judecată, partea care cade in pretanții este datoare să plătească părții adverse cheltuielile de judecată avansate. Puteți vedea, în acest sens, art. 275 și urm. Cod procedură civilă.
În mod practic, partea câștigătoare a procesului poate fi obligată la despăgubirea celui care l-a pierdut. Astfel, în măsura în care și dvs faceți anumite cheltuieli, puteți cere obligarea reclamantului la restituirea lor.
Vă rog să aveți, însă, în vedere că noțiunea de daune are un sens mai larg decât cea de cheltuieli de judecată, iar eu unul vă sfătuiesc, pentru a nu complica lucrurile, să vă limitați la a cere respectivele cheltuieli.
Totuși, nu pot să nu vă sfătuiesc, la final, decât să vă angajați un avocat, având în vedere că litigiile referitoare la proprietăți nu sunt chiar cele mai simple dintre acțiuni.
Cu stimă.