Pe scurt, in anul 2010 am fost concediata pe motiv de restrangere a activitatii firmei, care din SRL a devenit SA si s-a extins. Pe langa, nu mi-au fost platite nici salariile timp de cele 3 luni (aprilie-iunie 2010), cat am fost angajata. Instanta a anulat decizia de concediere in mai 2011 si ¨Dispune repunerea părţilor în situaţia anterioară emiterii deciziei contestate pe perioada dintre data concedierii şi data pronunţării prezentei hotărârii. Obligă intimata la plata către contesatoare a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi actualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul în temeiul contractului individual de muncă, de la data concedierii şi până la data pronunţării prezentei hotărâri.¨
Angajatorul formuleaza recurs, care ii este respins ca nefondat la data de 07.02.2012.
Intrebarile mele sunt:
1. Dat fiind recursul formulat si trecerea a inca 8 luni de la data hotararii initiale se va considera si acest termen la plata salariilor? Adica voi fi remunerata din aprilie 2010 pana in februarie 2012?
2. Care sunt pasii pe care trebuie sa ii fac? Astept intai comunicarea Curtii de Apel cum ca s-a respins recursul formulat de angajator ca nefondat? Merg la angajator sa imi plateasca salariile retroactiv? Trebuie modificata si in Cartea de Munca perioada asta cum ca am fost angajata, cum fac angajatorul sa imi plateasca darile catre somaj, pensii etc.?
Va multumesc!
1. daca scrie pana la pronuntarea prezentei hotarari si nu ati facut recurs sa cereti pana la ramanerea definitiva si irevocabila, atunci trebuie sa va dea doar pana la pronuntarea hot. din 2011.
2. mergeti la executor judecatoresc dupa ce legalizati hotararea instantei de fond la Tribunal. hotararea Curtii de Apel nu se comunica, puteti sa solicitati dvs. sa faceti copie de la dosar
Dreptul de a cere executarea silita se prescrie in termen de 3 ani, daca legea nu prevede altfel. Termenul de prescriptie incepe sa curga de la data cand se naste dreptul de a cere executarea silita.