Sunt parat intr-un dosar inaintat de reclamant la instanta necompetenta material.
La primul termen, vreau sa cer amanare pentru pregatirea apararii (nu am de gand sa invoc exceptia necompetentei la acest termen).
Intrebarea este: la primul termen, ce va solutiona instanta mai intai? Exceptia necompetentei ridicata din oficiu, sau cerera mea de amanare?
daca cererea pentru lipsa de aparare este temeinic motivata, instanta o va admite si va acorda termen...daca o respinge, se va pronunta pe competenta..
intai se discuta pe lipsa de aparare...ca daca omul n-are cunostinte juridice si nici avocat, de unde sa stie el cum sa puna concluzii pe competenta?
intai se va pune in discutia exceptia incompetentei materiale. daca instanta se va considera competenta, atunci puteti cere termene, probe sau orice altceva
Si cum poate judeca o instanta o cerere daca este necompetenta ? ... În acest sens, dispoziţiile art.137 alin.1 sunt categorice : „Instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură, precum şi asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii”, iar în alin.2 dispune că „Excepţiile nu vor putea fi unite cu fondul decât dacă pentru judecarea lor este nevoie să se administreze dovezi în legătură cu dezlegarea în fond a pricinii”.
Eu nu sunt de acord cu colegii mei care susţin prioritatea analizării competenţei. Oricum, părerile contrardictorii sunt normale în lumea dreptului, şi contează ce spune instanţa.
Nu sunt de acord, deoarece, ca principiu de drept,
exigenţele dreptului la un proces echitabil cer ca orice apărare, atât pe cale de excepţie, cât şi pe fondul pricinii, să fie discutată în cunoştinţă de către părţi, deoarece sunt produse efecte faţă de acestea.
Astfel, normal, întâi de aprobă sau respinge cerererea de amânare pentru angajare de apărător, şi doar subsecvent se discută competenţa instanţei - ca şi orice altă excepţie, pentru ca părţile să poată pune concluzii în deplină stăpânire a drepturilor şi obligaţiilor lor.