Buna ziua,
Sunt o mamica care se afla in divort. Inca din perioada sarcinii am avut probleme cu fostul sot, insa ele s-au acutizat dupa ce am nascut.
Concret: nu aveam voie sa plec nicaieri, fostul sot nu ma scotea pe mine si pe copil decat la parintii lui in vizita, mi-a fost interzis sa merg la biserica de care apartin (pe motiv ca e de alta religie decat a lui si a familiei lui), nu aveam voie sa imi fac nici o prietena, indiferent ca era mamica sau nu (pe motiv ca mergem la destrabalare), ma urmarea si ma controla tot timpul (prind diverse persoane), acest lucru fiind posibil locuind intr-un oras f mic. Mai precis, s-a incercat o izolare a mea, plus jigniri, amenintari (ca imi ia copilul, ca o sa iau bataie de la socrul meu daca nu il lasa sa-si vada nepotul, ca acest copil nu va fi nici al lui, nici al meu). Bani imi dadea doar putini si cu reprosuri (o sa ajungi muritoare de foame fara mine...). Iar daca cumva indrazneam sa ies din "granitele" impuse (adica am mers dupa un an la ai mei, mi-am reluat frecventarea la biserica), s-a creat un scandal monstru, acuzele fiind largite asupra familiei mele si asupra celor din biserica, care chipurile ma "duc de nas" impotriva lui.
Toate acestea, in conditiile in care eu trebuia sa ma ocup (singura) de un copil, de casa si de pretentiile exagerate ale sotului.
Ulterior, am aflat ca toate acestea sunt forme de abuz emotional si financiar si ca exista si un cadru legal al diferitelor tipuri de violente familiale: Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 367 din 29 mai 2003.
Fiind in divort, as vrea sa stiu cum anume as putea include in actiune si acest aspect, pentru ca acest om ne-a facut mult rau mie si copilului prin abuzurile lui.
Va rog mult sa ma ajutati si sa imi spuneti daca ati mai intalnit cazuri si ce sanse ar fi.
Multumesc!
Cel mai recent răspuns:
liliputan , utilizator
16:52, 8 Martie 2012