Legea privind prevenirea si combaterea violentei in familie

Cine a citit opera lui Rebreanu, „Ion”, îşi aduce aminte de Ana, soţie asupra căreia s-au produs acte de violenţă fizică, psihică şi verbală. Aceasta a fost maltratată de nenumărate ori de soţul ei, a cărui datorie era de a avea grijă de bunăstarea şi armonia sa, a soţiei şi a cuplului ca întreg. Deşi operă literară, creaţie artistică a unui autor de început de secol XX, scenariul romanului ION este – încă – unul actual în societatea românească. Spun „încă” având speranţa că evenimentul de astăzi va reuşi să aducă schimbări importante în ceea ce priveşte reducerea şi prevenirea fenomenului de violenţă în familie. Un proiect de lege iniţiat în urmă cu doi ani a fost adoptat tacit de Senat la sfârşitul lui 2010 şi înscris pe ordinea de zi a plenului Camerei în data de 5 decembrie 2011. La sfârşitul lunii februarie, actul normativ a fost adoptat de Camera Deputaţilor, iar miercuri, 7 martie 2012 a fost trimis la Preşedinţie, pentru promulgare. Joi (8 martie 2012), Decretul pentru promulgarea Legii privind modificarea şi completarea Legii nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie a fost semnat.

Ce prevede noua lege?

În primul rând, în proiectul de lege sunt enumerate toate tipurile de violenţă care se pot produce într-o familie şi care vor fi incriminate: violenţă verbală, psihologică, fizică, sexuală, socială sau spirituală. Cu alte cuvinte, soţul nu are voie să o tragă de păr pe soţie, să o bruscheze, să o înjure, să o bată, să afişeze arme în mod ostentativ în prezenţa ei, să o neglijeze sau să recurgă la acte de gelozie.

Dacă ştim ce-i este interzis bărbatului să facă, să aflăm şi care sunt drepturile femeii în cazul în care asupra ei sunt manifestate acte de violenţă. Ea va beneficia de asistenţă juridică gratuită, de asemenea va primi servicii de asistenţă socială, medicală, consiliere, reabilitare, reintegrare, toate acestea gratuit. Practic, victima violenţei este ajutată din toate punctele de vedere, important este ca ea să recunoască acele acte violente care se produc asupra sa. Mai mult decât atât, victima are dreptul de a solicita instanţei un ordin de protecţie cu caracter provizoriu, iar agresorului i se poate interzice să rămână sau să se reîntoarcă în locuinţa comună, acestuia i se pot imputa unele costuri, cum sunt cele medicale, cheltuielile de judecată, cele generate de adăpostirea victimei. O măsură şi mai drastică este restricţia agresorului, ce prevede evacuarea de la domiciliul comun, păstrarea distanţei de minim 200 de metri faţă de persoana vătămată, fie în jurul locuinţei, fie la locul de muncă, interzicerea oricărui contact telefonic sau al corespondenţei.

Sancţionarea agresorului va fi amenda între 1.000 şi 5.000 lei pentru refuzul primirii în adăpost sau refuzul de a acorda asistenţă medicală victimelor sau amendă între 500 şi 1.000 lei pentru încercarea agresorului de a pătrunde în incinta adăpostului în care se află victima.

Ce e bun şi ce e rău?

Am văzut deja că victima violenţei domestice beneficiază de anumite drepturi, din punct de vedere medical, juridic sau al asistenţei sociale. Se pune însă întrebarea: Câte femei vor avea curajul să recunoască actele de violenţă manifestate asupra lor de către partenerul de viaţă? Pe cale de consecinţă, câte femei vor beneficia de aceste drepturi prevăzute de noua lege şi câţi agresori vor fi sancţionaţi? Depinde, cred eu, de educaţia care va trebui făcută la nivelul comunităţii în vederea îndeplinirii cu succes a prerogativelor legii. Practic, în societatea românească, nu este de ajuns ca Legea privind prevenirea şi combaterea violenţei în familie să fie promulgată, ci avem nevoie ca victimele (actuale şi potenţiale) să conştientizeze alternativa unei vieţi mai bune şi a unui mod de trai lipsit de grija loviturilor din partea unui soţ agresiv. Multe dintre victime nu depun plângeri împotriva agresorului, fiindu-le teamă că acesta se va răzbuna. De aceea, împreună cu aplicarea legii, ar trebui să se aibă în vedere acţiuni de educaţie civică, prin care posibilele victime să poată înţelege necesitatea efectuării plângerii, având, în acelaşi timp, siguranţa menţinerii integrităţii lor în contextul în care agresorul ar fi sancţionat. Încercând să ne încadrăm în modul optimist în care am început, acel „încă” poate fi estompat treptat, cu timpul reuşind să ne mândrim cu o societate din care personajele de tip „Ion” vor lipsi. Un prim pas a fost deja făcut.

Sursa : [ link extern ]