Astăzi am primit o citaţie de la judecătorie, prin care eram anunţată că sunt pârâtă într-un proces de revocare a contractului de vânzare-cumpărare al unui imobil, intentat de către o bancă din Tg. Mureş, despre care nici nu ştiam că l-aş fi încheiat vreodată. ªi chiar nu l-am încheiat! Imobilul respectiv se află la o adresă necunoscută mie, iar despre vânzătorul imobilului nu am nicio cunoştinţă. Totuşi citaţia a fost trimisă pe numele meu complet şi pe adresa mea reală. Urmărind datele ataşate, la CF am constatat că vânzarea imobilului a avut loc în realitate, dar actorii vânzării, precum şi adresa imobilului îmi sunt necunoscuţi. Există o singură potivire şi anume, la CF de întăbulare al imobilului, apare o persoană care se numeşte ca mine, fără la doilea prenume al meu.
Vă rog să mă sfătuiţi cum să procedez. Va mulţumsc.
prezentati-va la proces si dovediti ca nu sunteti persoana aceea, în contract ar trebui sa apara CNP-ul care evident nu va fi al dvs. si solicitati sa fiti scoasa din cauza.
da, invocati lipsa calitatii procesuale pasive (in termeni juridici = n-ati chemat pe cine trebuie). Nu aveti nevoie de avocat pentru asta, e suficient sa va prezentati si sa spuneti asta in fata judecatorului. Atentie! sa va prezentati neaparat. Nu vreti ca apoi sa se dea in titlu executoriu in contradictoriu cu dumneavoastra.
Ar fi indicat sa scrieti asta si pe o foaie. Scrieti numarul dosarului, termenul la care ati fost citata, care e instanta. (acele date sunt pe citatie). Apoi scrieti Subsemnata....domiciliata....cnp....invoc lipsa calitatii procesuale pasive. In fapt subsemnata nu am cunostinta despre contractul in cauza. Reclamantul a realizat o eroare....
Anexati copie de pe buletin. Le faceti in 3 exemplare si mergeti la registratura instantei respective. Un exemplar il luati inapoi cu stampila instantei.
Despre recurs
znicolae9
Am fost implicat intr-un proces civil in calitate de parat.
Am invocat lipsa calitatii procesuale pasive, aducand dovezile necesare.
Instanta a acceptat ... (vezi toată discuția)