Buna ziua! In urma cu 40 zile AFP-ul de care apartinem(respectiv AFP Rm Valcea) a depus documentatia de infiintare a asociatiei de proprietari a scarii de bloc unde domiciliez(blocul in care locuiesc are 7 scari).
Desi am indeplinit toate conditiile legale, in urma cu 10 zile am constatat cu stupoare ca cererea asociatiei noastre a fost respinsa intrucat la dosar nu era si procesul verbal de sedinta prin care asociatia din care faceam parte isi dadea acordul desprinderii asociatiei pe care o infiintasem.
In motivarea respingerii judecatorul face trimitere la art.6 din legea 230/2007 si art.8 din normele de aplicare adoptate prin HG 1588/2007.
Citind aceste prevederi nu am gasit nicio referire expresa la acel proces verbal prin care asociatia mama isi dadea acordul cu privire la desprinderea scarii noastre si infiintarea unei noi asociatii.
Vis-a-vis de cele aratate mai sus va rog sa ma ajutati si pe mine raspunzandu-mi la urmatoarele intrebari:
1.Vechea documentatie pe care o detin pot sa o redepun la AFP pentru deschiderea unui nou dosar?
2.Este necesar acordul asociatiei mama pentru infiintarea unei noi asociatii de proprietari si in masura in care este posibil articolul de lege unde este prevazut expres sau macar se deduce necesitatea acestui proces verbal?
3.In masura in care formulez recurs la sentiinta voi avea sanse de reusita?
Va multumesc anticipat pentru raspunsurile dumneavoastra!
P.S.:Dorim desprinderea din asociatia mama datorita faptului ca administratorul completeaza din pix anumite rubrici,umfland facturile (avem dovezi in acest sens ) iar comitetul executiv al asociatiei(comitet executiv condus tot de acest administrator) refuza sa intruneasca adunarea generala numai pentru a nu se propune pe ordinea de zi desprinderea asociatiei noastre.
1-Da
2-Norma in vigoare nu prevede dispozitii prin care sa conditioneze infiintarea unei asociatii de proprietari de acordul altei asociatii de proprietari
3-Daca va intemeiati si sustineti cererea prin articole de lege ,teoretic ar trebui ca judecatorul sa dispuna hotarare de infiintare a noii asociatii de proprietari
4-Interesul dvs primordial este sa infiintati asociatia de proprietari,sa va organizati prin respectarea si aplicarea unitara a dispozitiilor in vigoare
Succes !!
Inainte de a intocmi dosarul, respectiv statutul si acordul de asociere, ati facut si o AG a proprietarilor din scara respectiva prin care alegeati comitetul executiv, presedintele, comisia de cenzori, PV care trebuia semnat de majoritatea de 50% + 1 dintre proprietarii scarii, precum si actul de constituire al asociatiei semnat si el de aceeasi proprietari?
Va intreb acest lucru deoarece ne spuneti doar ca AFP (cei asta?) a hotarat..... Cum a hotarat? Au hotarat proprietarii sau o mana de oameni?
Probabil asociatia se afla in situatia prevazuta de art.5 al HG 1588/2007, adica asociatia pentru care se solicita infiintarea are spatii comune cu celelalte scari. In acest caz trebuie acordul coproprietarilor in ceea ce priveste delimitarea, exprimat printr-o adunare generala (alin. 2 al articolului amintit).
Am respectat toate conditiile cerute de lege(adunare generala, alegeri , legalizari notariale,etc), insa Judecatoria Rm.Valcea ne-a respins cererea asa cum aratasem mai sus. AFP este Administratia Finantelor Publice acolo unde am depus documentatia..
Mentionez ca scara noastra nu are spatii comune cu celelalte scari, nefiind in niciun fel conditionati de A.G. asociatiei mama.
Va multumesc tuturor pentru raspunsurile date care mi-au fost de un real folos!
Mda, ziceti ca ati indeplinit toate conditiile cerute de lege.... ba unele chiar in plus, cum ar fi legalizarea (?)... Sa va mai intreb la ce ati facut legalizare? Nu, nu va mai intreb, mai bine ma concentrez pe raspunsuri care eventual v-ar fi de folos.
Incerc sa ma pun in locul dv. Ce-as face, dupa ce constat ca judecata e un lucru foarte mare si e "ca si cum dai cu zarul, poa' sa-ti iasa sau sa nu-ti iasa ce-ti trebuie".
3. Nu stiu daca n-ati depasit termenul, dar e de incercat. Poate nimeriti la alt jude. Ma gandesc sa apelati la autoritatea lucrului judecat, ma tem sa nu fi folosit prost aceasta sintagma, dar inseamna ca din moment ce alte asociatii s-au infiintat fara sa ceara voie de la "mama", atunci veti putea si dv. sa o faceti, ca doara Valcea nu e in Patagonia...!
Eventual, ca sa fiti sigur ca aveti sorti de izbanda, faceti si un protocol de preluare a activului si pasivului cu vechea asociatie, ca oricum tre' sa-l faceti pana la urma.