Parerea mea este ca nu veti rezolva nimic in penal. Distrugerea, in acceptiunea legii penale inseamna fie este o activitate care are drept urmare lezarea substantei bunului, in asa fel incat, acesta inceteaza sa existe, de exemplu, daramarea unei constructii, uciderea unui animal, ruperea unui inscris ,etc, fie degradarea, care presupune atingerea adusa bunului de asa maniera incat acesta isi pierde unele dintre calitatile sale, ceea ce face sa se reduca potentialul sau de utilizare, fie aducerea bunului in starea in care nu ar mai putea fi intrebuintat. Daca nu exista una dintre aceste atingeri aduse bunului, nu exista infractiunea de distrugere, pentru care ati depus plangerea. Ca urmare, dupa lungi taraganari si plimbari pe la politie, veti primi, cel mai probabil, la un moment dat, o solutie de neinceperea uramririi penale , pe motiv ca fapta nu constituie infractiune.
Cu ceva sanse de reusita va puteti adresa instantei civile, insa aceasta cale implica si niste costuri si, de asemenea, timp pierdut. Mult timp. Sa spunem ca drepturile care va sunt cumva lezate prin actiunile vecinului, tin de dreptul civil , iar intr-o instanta civila , daca se constata, pe baza de probe, faptul ca vi se incalca dreptul de proprietate, ca vecinul dvs. a comis un abuz de drept, el poate fi obligat sa repare ceea ce a stricat, sa inceteze orice actiune vatamatoare asupra bunului dvs., si chiar poate fi obligat sa va plateasca despagubiri, daca veti reusi sa faceti dovada unui prejudiciu cert.
Incercati calea amiabila, explicati-i vecinului faptul ca va deranjeaza ceea ce a facut si sa renunte la a va folsi spatiul pentru a-si crea el avantaje. Nu se stie daca nu va avea un rezultat pozitiv .