Autoritatea părintească comună este prezumție și se acordă din oficiu deoarece chiar dacă părinții nu o cer în mod expres în cadrul cererii de chemare în judecată, instanța o acordă majorității părinților (conform art. 397 NCC).
Excepția este legată de faptul că s-ar putea să existe (destul de rar) și părinți care reprezintă un pericol pentru copil și atunci, din considerente legate de
protejarea interesului superior al copilului, instanța va face aplicarea art. 398 sau chiar a art. 399 din NCC .
Articolul 507 din NCC lămurește foarte clar situațiile excepționale în care autoritatea părintească poate fi exercitată de către un singur părinte:
Dacă unul dintre părinţi este decedat, declarat mort prin hotărâre judecătorească, pus sub interdicţie, decăzut din exerciţiul drepturilor părinteşti sau dacă, din orice motiv, se află în neputinţă de a-şi exprima voinţa, celălalt părinte exercită singur autoritatea părintească. (Articolul 507 Exercitarea autorităţii părinteşti de către un singur părinte)
Dacă nu există nici unul din aceste motive atunci instanța nu poate poate dispune exercitarea autorității părintești de către un singur părinte
Succes.