avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 554 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Drept penal - probleme serioase cu ... Gestiune frauduloasa?
Discuție deschisă în Drept penal - probleme serioase cu dreptul

Gestiune frauduloasa?

Buna
Am urmatoarea speta: Societate comerciala S.R.L. cu 2 asociati. Unul din asociati detine 90% iar celalalt 10%. Asociatul care detine 10% este numit administrator.
Acesta nu poate justifica o suma de 25 mii de euro.
Intrebare: Pot face plangere penala pentru Gestiune frauduloasa?Sau Inselaciune?
Multumesc
Cel mai recent răspuns: Francisc Gerber , Avocat 20:26, 5 Iunie 2012
Cum adică nu-i poate justifica?
Au fost luaţi din cont?
Înşelăciune nu prea cred să fie, însă gestiune frauduloasă sau, după caz, delapidare, ar putea fi , dacă sunt întrunite cerinţele prevăzute de lege , iar fapta este săvârşită cu rea credinţă, adică cu intenţie. Dacă nu există întenţie , deic nu se poate dovedi că făptuitorul a urmărit obţinerea unui folos material injust , el poate fi acţionat in civil, în vederea recuperării pagubei, dacă acesta refuză să o achite.
administratorul s/a ocupat de gestionarea functionarii unui restaurant. Asociatul majoritar este cetatean german iar cand a venit in tara a constatat ca acest administrator nu poate justifica aceasta suma de bani care a reiesit din faptul ca marfa a intrat in gestiune sub forma de produse dar nu poate justifica la inventar. Aceasta marfa a fost vanduta probabil *mai mult ca sigur dar nu a fost batuta pe casa. Acei bani au fost bagati in buzunar dupa ce a fost vanduta marfa(alcool, cafea, s.a.)
Nu aş fi sigur că răspunde administaratorul , în calitatea sa de administrator al societăţii, ci mai degrabă gestionarul, cel care a luat în primire marfa respectivă care în prezent lipseşte, asta în care există gestionar.
Părerea mea e să faceţi plângere pe gestiune frauduloasă, iar dacă în urma cercetărilor se va stabili că fapta formează obiectul altei infracţiuni, se va schimba încadrarea de către organele de poliţie.
Ultima modificare: Marți, 5 Iunie 2012
Francisc Gerber, Avocat
Multumesc pentru raspunsuri.
Totusi nu sunt in clar. Administratorul a gestionat prin activitatea sa toate demersurile. S/a ocupat de comenzile care s/au facut, de incasarile zilnice de la sfarsitul zilei a veniturilor din vanzari, a platilor pe care le/a efectuat catre furnizori deci lucratorul in speta barman nu are calitate. Administratorul a incasat banii dar nu se poate justifica fata de asociatul majoritar.
Asociatul majoritar este cetatean german. Acesta de cate ori intreba daca merge afacerea acesta i spunea ca totul este ok, iar in momentul cand a venit si a trebuit sa justifice activitatea a depistat ca exista un minus de 25 mii de euro.
Ultima modificare: Marți, 5 Iunie 2012
Borza, utilizator

Alte discuții în legătură

Lipsuri mari in gestiune ContSters61319 ContSters61319 buna ziua, care este procedura in cazul in care un reprezentant de vanzari are lipsuri mari in gestiune? exista acte care dovedesc primirea marfii si de ... (vezi toată discuția)
Gestiune comuna firma clientX clientX Se poate face plingere impotriva unui procuror care ancheteaza de 2 ani o plingere penala? Desi nu a prins nici un hot, imi mai cere documentatie ... (vezi toată discuția)
Administrator cu antecedente penale? negoiu negoiu Buna ziua. Fratele meu este angajat de 5 ani la o S.R.L. si este foarte multumit. De aproape un an de zile firma are un nou administrator de cetatenie germana ... (vezi toată discuția)