2007_rozi a scris:
Ok. Am inteles acum. Sunteti un tata grijului si care dispune si de fonduri pentru a putea intretine un copil.
Dar ma intreb, de ce nu ati luptat si pentru custodia fetitei? Va multumeste doar faptul ca va poarta numele?
Doamna, imi iubesc foarte mult fata! Foarte mult! E rau pentru ea (si pentru mine) ca traieste departe de tatal ei - dar ar fi la fel de rau daca ar trai departe de mama ei. LC are acum "custodie de facto" asupra copilului, pe care si-a arogat-o cu de la sine putere - eu nu mi-am dat niciodata acordul ca fata mea sa locuiasca acolo. Dar daca as inversa lucrurile, tot rau ar fi pentru copil.
In al doilea rind, pina de curind LC imi tot promitea ca se va muta cu mine, lucru care ar fi reprezentat cea mai buna solutie pentru copil. Rezultatul? In octombrie 2008 s-a maritat cu AV (bineinteles ca eu am aflat de casatorie abia dupa) #-o.
In al treilea rind, am cautat intotdeauna o solutie amiabila. In conditiile date, cel mai bine ar fi "custodia comuna" - fata mea sa locuiasca si la mine si la LC, iar relatia dintre mine si LC sa fie rezonabil de buna. Am cautat pe net sa vad cum se intimpla asta la americani, m-am interesat sa vad si daca exista riscuri psihologice pentru copil, dar stiu ca in Romania judecatorii nu prea dau o astfel de solutie. In orice caz, LC pare sa fie de acord cu solutia asta. Spun "pare" pentru ca nu da semne ca vrea sa o aplice: ca sa o citez, "acum nu e momentul, mai ai rabdare". Astfel ca, intre timp, din punctul de vedere al fetei mele AV a ajuns sa fie "tatal" ei; desi mie imi spune "tata", e limpede din comportamentul ei ca, pentru ea, AV este principalul barbat adult pe care se sprijina (si lui ii spune "tata", cel putin uneori, si se supara cind e corectata). Le-am cerut lui AV si LC sa faca in asa fel incit sa ma transforme in tatal fetei mele si din punctul ei de vedere, dar pina acum nici unul dintre ei n-a facut nimic in sensul asta. Asa ca dupa ce mi-am cistigat fata din punct de vedere legal, sunt pe cale sa o pierd din punct de vedere sufletesc.
In fine, in al patrulea rind, nu am avut cea mai buna experienta cu avocatii. Avocata cu care am deschis procesul de paternitate nu a cerut si ca fata sa poarte numele meu (iar eu, fiind complet afon in chestiunile astea, nu mi-am dat seama ca e o problema; credeam ca e suficient sa fiu recunoscut ca tata pentru ca fata mea sa-mi poarte numele). Asa ca atunci cind m-am prezentat la starea civila cu hotarirea definitiva, am fost socat sa constat ca doamnele respective nu pot decit sa treaca copilul pe numele mamei, si ca daca vreau ca fata sa fie trecuta pe numele meu trebuie sa deschid un nou proces. Culmea, avocata asta mi-a fost recomandata de o buna prietena.
Am taiat-o de pe lista pe respectiva avocata si, la alte recomandari, am ales o noua avocata pentru noul proces. Noua avocata mi-a explicat ca cea veche dorea bani mai multi si a incercat trucul cu doua procese, deci doua onorarii. Asta n-a impiedicat-o insa pe noua avocata sa umfle ea insasi pretul (cu aproape 50% fata de cit stabilisem initial), cu zimbetul be buze. (Oricum as fi platit oricit, platisem deja 2.700 RON pentru testul ADN la primul proces - nu doar ca dovada in proces, ci mai ales pentru ca fata mea sa stie cu certitudine cine e tatal ei). Mai mult, noua avocata mi-a explicat ca in Romania judecatorii au o parere proasta despre tatii care nu-si recunosc copiii, asa incit cel mai bine ar fi daca as convinge-o pe LC sa ma dea ea pe mine in judecata si sa ceara ea ca fata mea sa poarte numele meu. Prin urmare, am platit o caruta de bani ca sa ma las dat in judecata #-o si abia astfel, in noiembrie 2007, am reusit sa obtin ca fata mea sa-mi poarte numele.
Oamenii au vazut destul de usor in ce consta slabiciunea mea, si nu s-au sfiit sa profite. Iar eu nu am cricnit - dar veti intelege, sper, ca experientele astea m-au facut sa vad oamenii intr-o lumina mai putin admirabila :D.