probleme la scoala pt copilul infiat; solutii ?

Buna ziua,
Usor de spus, opiniile celorlalti, greu de facut.
Luati legatura cu scoala, cu cei responsabili. In acest sens aduceti la cunostiinta in scris conducerii liceului ceea ce se intampla. Aceleasi lucruri, adresate in scris, este bine sa le aduceti la cunostiinta si autoritatii pentru protectia copilului si sa le cereti intr-un fel sprijinul. Este mai bine sa previ decat sa astepti sa se intample. De aceea faceti aceste demersuri scrise. De la protectia copilului cereti si o consiliere cu psihologul acestei institutii si cu copilul.
Incercati si faceti si asta, pentru ca daca el ameninta ca pleaca de acasa din aceste motive, e posibil ca intr-o zi sa o faca.
Pentru toate motivele mai sus invocate incercati si faceti aceste demersuri.
Exista legea 272/2007 (parca) in care sunt specificate ce drepturi are copilul.
E posibil sa nu se rezolve ceva, sau e posibil sa se rezolve. Totul e sa incercati, pe langa a sta de vorba cu cel in cauza.
Multa bafta.

Imi par foarte bune solutiile lui cris_drg.
Ma intereseaza daca sunt copii deja majori in acea clasa, care e atitudinea parintilor, dirigintelui si daca stie conducerea scolii despre aceste lucruri.
Mie imi miroase tare urat a discriminare si daca as simti ca fiul meu are de pierdut prin schimbarea scolii (dupa discutii cu dirigintele, scazut note la purtare, ore de dirigentie, psiholog implicat, director etc.), i-as actiona personal si prin scoala in instanta si pe colegi si pe profesori.
Bineinteles, depinde de atitudinea acestora si daca au actionat in sensul incurajarii sau descurajarii continuarii acestei situatii de fapt.

Imi permit sa va dau unele sfaturi tinand cont ca sunt mai aproape de problema decat majoritatea cititorilor de aici, in calitate de copil adoptat la randul meu (bine, am 25 ani acum, nu mai sunt un copil... tot timpul). Problema e ca noi, cei care am fost adoptati suntem mai sensibili decat restul, adica s-a facut mare tam tam din faptul ca vai, mie suntem adoptati, vai, parintii nostri au decedat cand eram mici (cazul meu), ne-au abandonat, au fost prea saraci sa ne creasca etc. Ce trebuie sa inteleaga toata lumea e ca nu are nicio importanta faptul ca ai fost adoptat, chiar copilul adoptat trebuie sa inteleaga ca nu e nicio tragedie in asta, nu e un lucru care sa te marcheze pe viata. Viata ta trebuie si poate sa fie la fel ca a celorlalti copii, trebuie sa evitam sa ne martirizam si sa ne transformam in niste eroi, pentru ca unii au facut marele sacrificiu de a adopta un copil, iar copilul pentru ca a reusit sa ajunga la liceu si probabil va merge si la facultate.
Rezolvarea e dupa parerea mea felul in care intelege fiecare sa priveasca situatia: ai mei, adica parintii mei adoptivi de care sunt atat de atasata incat nici nu ii pot privi altfel, m-au invatat sa fiu altfel, sa fiu cutezatoare, cu bun simt, sa nu uit ca prostul nu e prost destul daca nu e si fudul si cel mai important e ca m-au facut sa vad realitatea asa cum e ea. Sunt atatia copii care au niste parinti naturali groaznici, am un coleg de munca care are 30 ani si inca mai povesteste despre cum il bateau parintii, iar eu cand ma gandesc la ai mei ma umplu de bucurie. Tatal meu m-a invatat intotdeauna sa "nu ma las la nimeni" si nici in ziua de azi nu prea sunt persoane care pot sa ma intimideze. Inteleg ca depinde si de caracterul fiecaruia si stiu ca eu am temperament dominant, dar e atat de usor sa privesti situatia mai roz, sa nu-ti pese de ce zic ceilalti, iar daca parintilor le pasa sa mearga la scoala si sa bata cu pumnul in masa dirigintelui, a directorului, a profesorilor si sa isi invete copilul sa nu se mai simta ostracizat din cauza faptului ca este adoptat si asta vine din partea unui copil adoptat care a facut doua facultati si are un doctorat inceput si "nu se lasa la nimeni"

E important ca ai fost adoptat, e parte din viata ta, asa cum din viata mea e poate divortul parintilor, din viata vecinului poate ca e important accidentul care i-a taiat picioarele, din viata amicei din liceu e important ca a castigat o bursa internationala sau altceva...
Cat e de semnificativ pentru fiecare, nu stiu, cat e vazut ca fapt pozitiv sau negativ, nu stiu, cert e ca e important pentru fiecare, adoptat sau adoptator.

felicitari parintilor adoptivi....poate este o perioada grea acum, dar trebuie multa rabdare si mers neaparat la un psiholog.....Copiii uneori sunt rautaciosi, alteori nu au o buna crestere.....faptul ca un copil este infiat, este un gest frumos,din punctul meu de vedere, dar nu le pot cere celor din jur sa fie de aceeasi parere cu mine. Caldura unui camin, dragostea oferita, educatia data sunt elemente importante in viata noastra sociala. Cu timpul sper ca lumea va fi mai "dezghetata" si sa nu mai apara situatii ca acestea. Din tot sufletul va spun: MULT CURAJ SI FITI ALATURI DE COPII INDIFERENT DE SITUATIE.