Stimați forumiști,
Despre restituirea unei proprietăți în cazul constatării încălcării dreptului de proprietate - Art. 1 al Protocolului 1 Adițional la Convenția Europeană,
problema posibilității restituirii terenului, de către CEDO, este subtilă și trebuie analizată atent.
1. Ca principiu, CEDO nu poate restitui, ea însăși, o proprietate .Totuși, în cazul constatării încălcării unui drept, Statul, având în vedere inclusiv forța executorie a hotărârii CEDO, este obligat să respecte întocmai Hotărârea CEDO și să stopeze încălcarea dreptului și pentru viitor.
2. Unul din principiile care sunt în legătură cu forța executorie a hotărârii, este și cel al repunerii în situația anterioară încălcării dreptului, în acest sens, Statul fiind obligat să își armonizeze legislația internă, de natură a face posibilă chiar o restitutio in integrum - acest mecanism, în legislația noastră este cel al revizuirii după câștig CEDO;
3. Tot ca principiu, CEDO nu acordă restituiri, dar
* constată încălcarea unui drept Convenție și Protocoalele sale,
*
acordă satisfacție echitabilă, dacă este necesar,prin satisfacție echitabilă înțelegându-se un concept care nu se rezumă doar la despăgubiri, morale ori materiale.
Ca satisfacție echitabilă, CEDO poate hotărî restituirea unui bun.
4. Pentru a lămuri aceste neclarități, vă invit să lecturați cele dispuse de către CEDO în cauza Brumărescu v. România, Cererea nr. 28.342/95, Hotărârea privind Satisfacția Echitabilă:
...
ÎN DREPT
9. Articolul 41 din Conventie prevede:
“În cazul în care Curtea declarã cã a avut loc o încãlcare a Conventiei sau a protocoalelor si dacã dreptul intern al înaltei pãrti contractante nu permite decât o înlãturare incompletã a consecintelor acestei încãlcãri, Curtea acordã pãrtii lezate, dacã este cazul, o reparatie echitabilã.”
...
1. hotãrãste cã statul pârât trebuie sã restituie reclamantului, în termen de sase luni, casa în litigiu si terenul pe care este amplasatã, cu exceptia apartamentului si a pãrtii de teren care au fost deja restituite;
2. hotãrãste cã, în cazul în care restituirea nu va avea loc, statul pârât va plãti reclamantului, în acelasi termen de 6 luni, 136.205 (o sutã treizeci si sase de mii douã sute cinci) dolari S.U.A., cu titlu de prejudiciu material, urmând sã fie plãtiti în lei românesti, conform ratei de schimb aplicabile la momentul plãtii;
3. hotãrãste cã statul pârât trebuie sã plãteascã reclamantului, în termen de trei luni, urmãtoarele sume ce vor fi plãtite în lei românesti, conform ratei de schimb aplicabile la momentul plãtii:
...
Am dat exemplu Hotărârea Brumărescu deoarece este de Mare Cameră și este foarte cunoscută, după acestea au urmat un lung șir de Hotărâri în același sens.
Astfel, CEDO poate dispune restituirea în natură a bunului - restitutio in integrum. Trebuie să cereți, însă, acest lucru, eventual, în urma câștigului CEDO, să urmați și procedura revizuirii.
Vă invit, de asemeni, să citiți și următorul articol:
www.avocatnet.ro/content/art...
Cu stimă.