Stimată doamnă,
1. Strict față de întrebarea pusă de dvs, documentele internaționale la care România este parte semnatară și pe care le-a ratificat sunt publicate în Monitorul Oficial.
Puteți avea în vedere, ca punct de plecare, și documentele accesibile aici:
[ link extern ]
2. Totuși, având în vedere că dvs ați postat întrebări privitoare la accesul la Curtea Europeană a Drepturilor Omului -CEDO, doresc să vă arăt că nu există nici o legătură între CEDO și UE, cel puțin nici una în afara aderării UE la Convenție.
Astfel, consider că faceți o confuzie,
iar dacă aveți nevoie de studiu al drepturilor omului pentru o aplicație de Curte Europeană, este necesar să vă rezumați la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, denumită, pe larg, Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale și la Protocolele sale Adiționale. Veți avea în vedere și jurisprudența Curții Europene.
Curtea Europeană este un organism al Consiliului Europei, organizație diferită și independentă de Uniunea Europeană.
Cu stimă.