Sunt jucator la un club de fotbal de drept public cu care am semnat o conventie civila.
Ca urmare a unor indicatii la nivel european, cluburilor sportive de drept public (înfiinţate prin hotărâri ale autorităţilor publice locale), afiliate la Federatia Romana de Fotbal trebuie să se organizeze, până la 1 iulie, ca persoane juridice de drept privat, altfel vor fi dezafiliate şi nu vor mai putea participa la competiţiile organizate de FRF. Clubul meu este in aceeasi situatie.
Prin urmare, clubul s-a transformat intr-un club de fotbal de drept privat (deci o alta societate). Nu cunosc care e procedura legala, insa urmeaza sa preia pozitia in clasament si probabil toate activele si datoriile.
Intrebarea mea este: conventia mea cu vechea societate isi pierde automat valabilitatea sau se transfera implicit pe noul club?
Este vorba despre un club deja existent care avea activitate exclusiv de copii si juniori. Acesta tocmai a fost afiliat la FRF si a preluat locul vechiului club.
Art. 173 C.mun.:
(1) Salariaţii beneficiază de protecţia drepturilor lor în cazul în care se produce un transfer al întreprinderii, al unităţii sau al unor părţi ale acesteia către un alt angajator, potrivit legii.
(2) Drepturile şi obligaţiile cedentului, care decurg dintr-un contract sau raport de muncă existent la data transferului, vor fi transferate integral cesionarului.
(3) Transferul întreprinderii, al unităţii sau al unor părţi ale acesteia nu poate constitui motiv de concediere individuală sau colectivă a salariaţilor de către cedent ori de către cesionar.
Asadar, noua societate va prelua c.i.m. incheiate cu vechea societate.
As vrea sa mai fac o precizare: asa cum am scris si in primul post, eu am o conventie civila. Eu sunt persoana fizica neautorizata, prin urmare raportul meu de munca nu este de fapt un raport ce tine de drept civil? Asadar, nu vad cum as putea sa supun unor articole din codul muncii.
Problema mea in toata situatia asta este ca nu mai vreau sa semnez conventie cu noua societate.
Preluare
Maria9
Personalul de la o institutie publica desfiintata a fost preluat de catre o alta institutie tot publica.
Ni s-a comunicat de noua institutie ca cei care nu ... (vezi toată discuția)
Cartea de munca
ciprianSTOICA
lucrez la o firma de mai bine de 13 ani. aceasta a intrat in insolventa iar punctul de lucru de care apartin va fii preluat de o alta firma cu acelasi domeniu ... (vezi toată discuția)