Stimat forumist,
Din păcate pentru dvs, ați depășit termenul de 6 luni prevăzut de Convenția Europeană.
Este util de știut că, reportat la condițiile de detenție, în general, pot fi clasificate în condiții materiale și medicale de detenție.
Dacă pentru încălcările derivate din probleme de sănătate există, în opinia CEDO, căi efective de atac,
în privința celor materiale - detenția propriu-zisă, cu cele derivate din ea: supraaglomerare, mizerie... - CEDO a statuat că aceste căi sunt ineficiente și nu se iau în considerare (vezi caza Petrea).
Prin urmare, în ceea ce privește condițiile materiale, acestea se vor analiza ca excepție de la regulă.
Astfel, este util de știut că, în astfel de cazuri, CEDO, pentru specificul cauzelor de acest gen împotriva României, consideră violarea Art. 3 al Convenției ca o faptă continuă.
Practic, pentru condițiile medicale se ia în calcul momentul epuizării procedurilor în fața judecătorului delegat, sau, eventual, soluționarea cerereilor de întrerupere a executării pedepsei, iar pentru cele materiale, orice moment din detenție.
Evident, dvs ați depășit cu mult termenul de 6 luni în orice modalitate de analiză, dar aspectele arătate pot fi utile altor aplicanți.
Cu stimă.