Buna ziua !
In urma cercetarii fondurilor arhivistice privind drepturile financiare de care am beneficiat,s-a constatat ca in perioada 01.05.2001 pana la 31.10 2003 trebuia sa beneficiez de un salariu mai mare decat cel platit.Acest fapt a condus la stabilirea si plata unor drepturi de pensie mai mici decat cele legal cuvenite,caci a rezultat un punctaj mediu anual mai mic decat ar fi trebuit sa fie.
Avand in vedere ca drepturile neachitate,nereclamate in termen de 3 ani de la data cand trebuiau platite,se prescriu,inteleg ca nu mai pot avea nici o pretentie asupra recuperarii diferentelor salariale din perioada de referinta.
Intrebarea mea este,daca se pot opera revizuiri si modificari la calculul pensiei,adica,daca dupa recalcularea salariilor de care ar fi trebuit sa beneficiez in acea perioada(diferente salariale de care nu mai pot beneficia),se poate calcula si stabili luand in calcul noul punctaj mediu anual rezultat,un nou cuantum al pensiei.
Avand in vedere ca aceste erori le-am descoperit in aceasta perioada,as putea sa beneficiez de diferenta drepturilor de pensie, dintre suma cuvenita si cea platita,respectandu-se termenul general de prescriptie de 3 ani?
Cu deplina consideratie,
V.G.
Daca firma unde ati lucrat recalculeaza salariile de care ar fi trebuit sa beneficiati si depune "Rectificative" de CAS pentru acea perioada, puteti solicita apoi Casei de pensii recalcularea pensiei. De cuantumul noii pensii veti beneficia de la data depunerii cererii.
V-as fi si mai recunoscator,daca ati putea sa-mi spuneti in ce document(lege,hotarare de guvern) pot gasi referiri in legatura cu acest subiect.
Va multumesc !
Cu deplina consideratie !
G.V.
Din Legea 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice:
Art. 107
(1) In situatia in care, ulterior stabilirii si/sau platii drepturilor de pensie, se constata diferente intre sumele stabilite si/sau platite si cele legal cuvenite, casa teritoriala de pensii, respectiv casa de pensii sectoriala opereaza, din oficiu sau la solicitarea pensionarului, modificarile ce se impun, prin decizie de revizuire.
(2) Sumele rezultate in urma aplicarii prevederilor alin. (1) se acorda sau se recupereaza, dupa caz, in cadrul termenului general de prescriptie, calculat de la data constatarii diferentelor.
(3) Pensia poate fi recalculata prin adaugarea veniturilor si/sau a stagiilor de cotizare, prevazute de lege, nevalorificate la stabilirea acesteia.
(4) Pensionarii pentru limita de varsta care, dupa data inscrierii la pensie, realizeaza stagiu de cotizare, pot solicita recalcularea pensiei, in conditiile legii.
(5) Sumele rezultate in urma aplicarii prevederilor alin. (3) si (4) se acorda incepand cu luna urmatoare celei in care a fost inregistrata solicitarea.