buna
ce obligatii are politia daca in urma unei plangeri ia cunostinta de munca la negru.
daca are ceva obligatii ,de exemplu sesizarea ITM,in baza carei prevederi legale.
multumesc anticipat
In acest sens, poate trimite o adresa catre ITM sau poate sa-si delege competenta in favoarea acestei institutii pentru solutionarea sesizarii primite in acest sens.
Art. 26 din Legea nr.218/2002:
(1) Poliţia Română are următoarele atribuţii principale:
.....
6. culege informaţii în vederea cunoaşterii, prevenirii şi combaterii infracţiunilor, precum şi a altor fapte ilicite;
...
24. acordă sprijin, potrivit legii, autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale în vederea desfăşurării activităţii acestora;
...
OG nr.27/2002:
"Art. 6 ind.1 - Petiţiile greşit îndreptate vor fi trimise în termen de 5 zile de la înregistrare de către compartimentul prevăzut la art. 6 alin. (1) autorităţilor sau instituţiilor publice care au ca atribuţii rezolvarea problemelor sesizate, urmând ca petiţionarul să fie înştiinţat despre aceasta."
multumesc mult de raspunsuri
se pare ca politia nu a facut nimic din cele prevazute nici in lege nici in OG.
poate fi vorba de neglijenta in serviciu,sau ce altceva?
unde pot sa-i denunt?la DNA?
multumesc anticipat.