Pentru redobândirea cetățeniei române sunt necesare următoarele documente:
1. cerere tip;
2. pașaportul solicitantului în original și copie legalizată sau "conformă cu originalul"
3. cazier judiciar din România (are valabilitate 3 luni);
4. cazier judiciar, din străinătate – valabil 1 an de la data emiterii – însoțit de o traducere legalizată în limba română și de o copie xerox a originalului;
5. acte de stare civilă (certificate de naștere, căsătorie etc.) – copii legalizate; dacă nașterea sau căsătoria a avut loc în străinătate, se vor anexa și traduceri legalizate în limba română ;
Pentru copiile și traducerile legalizate la un notar public din țara de domiciliu sau reședință este necesară, după caz, supralegalizarea sau aplicarea apostilei prevăzute de Convenția de la Haga din 1961. Legalizările efectuate de consulatele române nu necesită supralegalizare sau apostilare.
6. declarație pe proprie răspundere, autentificată, din care să rezulte dacă a mai depus sau nu o altă cerere de redobândire a cetățeniei;
7. declarație pe proprie răspundere, autentificată, din care să rezulte dacă dorește redobândirea cetățeniei române cu menținerea domiciliului în străinătate sau stabilirea domiciliului în România;
8. declarație personală autentificată din care să rezulte că în prezent nu întreprinde și nu sprijină acțiuni împotriva ordinii de drept, ori a siguranței naționale și nici în trecut nu a desfășurat asemenea activități ;
9. dovada scrisă privind pierderea cetățeniei române;
10. un dosar cu șină.
PROCEDURA ACORDÄ‚RII CETÄ‚ȚENIEI ROMÂNE
Aprobarea cererilor de acordare ori de redobândire a cetățeniei române se face prin hotărâre a Guvernului care apreciază, în acest sens, asupra propunerilor ministrului justiției. Hotărârea Guvernului se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Cererea de acordare sau, după caz, de redobândire a cetățeniei române se face personal sau, în cazuri temeinic justificate, prin mandatar cu procură specială și autentică și va fi însoțită de acte care dovedesc îndeplinirea condițiilor prevăzute de prezenta lege.
Foștii cetățeni români sau, după caz, descendenții acestora până la gradul II, cu domiciliul sau reședința în străinătate, care solicită redobândirea, respectiv dobândirea cetățeniei române, pot depune cererile la misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României, care le înaintează comisiei pentru constatarea condițiilor de acordare a cetățeniei, care funcționează pe lângă Ministerul Justiției.
Comisia va dispune, pe cheltuiala petiționarului, publicarea în extras a cererii de acordare a cetățeniei române în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a.
Examinarea cererii de către comisie se va putea face numai după trecerea a 30 de zile de la data publicării acesteia, comisia putând dispune:
1. invitarea petiționarului pentru completarea actelor, pentru orice explicații, precum și la interviu. Neprezentarea nejustificată a acestuia la două termene consecutive atrage respingerea cererii ca nesusținută;
2. solicitarea de relații de la orice autorități;
3. citarea oricărei persoane care ar putea da informații folositoare.
După examinarea cererii, comisia va întocmi un raport în care va menționa, în mod obligatoriu, dacă sunt sau nu sunt întrunite condițiile legale pentru acordarea cetățeniei, pe care îl va înainta apoi, împreună cu cererea de acordare a cetățeniei române, ministrului justiției.
Pe baza raportului comisiei, ministrul justiției va prezenta Guvernului proiectul de hotărâre pentru acordarea cetățeniei române ori, după caz, pentru redobândirea cetățeniei române.
Persoana căreia i se acordă cetățenia română, cu stabilirea domiciliului în țară, depune în termen de 6 luni, în fața ministrului justiției sau a secretarului de stat delegat anume în acest scop, jurământul de credință față de România.
Persoana care a obținut cetățenia română cu menținerea domiciliului în străinătate, va depune jurământul de credință în fața șefului misiunii diplomatice sau al oficiului consular al României din țară în care domiciliază.
Foștii cetățeni români care înainte de data de 22 decembrie 1989 au pierdut cetățenia română din motive neimputabile lor sau această cetățenie le-a fost ridicată fără voia lor, precum și descendenții acestora până la gradul II pot redobândi ori li se poate acorda cetățenia română, la cerere, cu păstrarea cetățeniei străine și stabilirea domiciliului în țară sau cu menținerea acestuia în străinătate, dacă îndeplinește condițiile menționate mai sus.
Persoanele care au domiciliul sau reședința în România pot depune la Ministerul Justiției o cerere de redobândire a cetățeniei române după împlinirea unui termen de 4 ani de la momentul obținerii dreptului de ședere, respectiv al stabilirii domiciliului în România.