Buna.
A fost judecat un dosar cu obiect vatamare corporala din culpa recurs Tribunal"Solutie: respinge recursurile declarate de Ministerul Public si inculpatul AD admite recursul declarat de partea civilă DR. casează sentinta recurată numai în ceea ce priveste latura civilă şi rejudecând cauza: obligă inculpatul, în solidar cu Fondu. de protectia a victimelor străzii la plata sumei de 450 euro în lei la data executării daune materiale şi 7.000 euro în lei la data executării daune morale către partea civilă DR şi respinge în rest pretentiile civile ale părtii civile. obligă inculpatul la plata sumei de 2.500 lei cheltuieli judiciare către partea civilă DR mentine celelalte dispozitii ale sentintei apelate în ceea ce priveste latura penală a cauzei, despăgubirile acordate Spitalului Clinic Judetean de urgentă x şi cheltuielile judiciare acordate statului.
La termenul la care s-a judecat recursul inculpatul nu a fost prezent si nici aparator nu a avut . Probabil unul din oficiu.
Soluita de la judecatorie a fost:Solutie: Condamnă inculpatul la pedeapsa închisorii de 10 luni.Suspendă condiţionat executarea pedepsei.Stabileşte termen de încercare de 2 ani şi 10 luni.Admite în parte acţiunea civilă formulată de partea vătămată DR .Admite acţiunea civilă a Sp.Clinic Jud. de Urgenţă
La judecatorie iau fost acordate 3500 de euro pe parte civila.
Sntinta definitiva
masterguni
buna problema mea este urmatoarea am fost inplicat intrun proces civil in calitate de inculpat in urma unui accident auto. la judecatorie am primit 2 ani cu ... (vezi toată discuția)