În baza certificatului de deces am reziliat contractul unei rude de gradul II cu o firmă de telefonie, internet, tv.
După o lună de zile, pe adresa defunctului a venit o factură în care este precizată o sumă care reprezintă ratelele neplătite ale unui echipament ce s-a achiziționat în rate. Mi s-a spus că dacă nu plătesc acea sumă, firma de Recuperări mă va căuta și mă va obliga să plătesc.
Este adevărat? Dacă da, în ce condiții, având în vedere că nu eu sunt titularul contractului.
Daca dvs nu sunteti titularul contractului,pana cand nu deventi mostenitorul titularului decedat,nu va revine obligatia achitarii debitelor acumulate de acesta
Nu sunt moștenitorul. Moștenitorul este soția decedatului (a făcut și succesiune).
Ratele respective nu erau la bancă. Apăreau pe factură (este vorba despre un receiver TV).
Întrebarea din titlu: ratele unui defunct sunt plătite de urmaşi?
Dacă prin urmaşi înţelegeţi rude rămase după defunct, răspunsul este nu.
Dacă prin urmaşi înţelegeţi moştenitori, răspunsul este da.
Dacă gradul de rudenie cu defunctul v-ar fi permis sa veniţi la succesiunea acestuia alături de soţia supravieţuitoare, rezilierea acelui contract ar putea fi interpretată ca un act de acceptare tacită a succesiunii, situaţie în care sunteţi moştenitor chiar dacă nu figuraţi în certificatul de moştenitor cu această calitate.
Desigur, actul de reziliere poate fi privit şi altfel, adică poate fi interpretat ca fiind făcut fără asumarea calităţii de moştenitor. Chestiunea e discutabilă, dar nu cred că respectivul creditor va ajunge în faţa instanţei cu astfel de subtilităţi.
Dacă veţi fi urmărit pentru plata datoriei, trimiteţi creditorului urmăritor un exemplar din certificatul de moştenitor, pentru a şti pe cine trebuie să urmărească.