Ce legi specifica si in ce situatii se pot disjunge sau separa capete de cerere in alt dosar?
Mentionez ca in dosarul in care instanta mi-a disjuns / separat unul sau mai multe capete de cerere in alt dosar dupa primul termen, amanand un termen cu specificatia "incheiere. reclamanul sa specifice actiunea",
nu continea evident cereri reconventionale, fiindca sunt reclamantul, iar dosarul cu capatul de cerere disjuns / separat are obiectul "contestarea sanctionarii"
Nu gasesc nici o lege care specifica ca eu, reclamantul, trebuie sa spun care e obiectul unei chemari in judecata, dincolo de sectia la care doresc sa se judece. Mai mult, am trimis un dosar civil la sectia VII civila, si am fost sunat de la registratura ca sectia civila pe care o vreau e a VI-a, si daca acolo vreau sa fie inregistrat. Niciodata nu m-a intrebat nimeni de obiectul cauzei, altcinea stabilind aceasta, si, chiar cand am chemat in judecata cu "obligatia de a face", dosarul a continuat cu obiectul "contestatia sanctionarii"
Constat ca disjungerea priveste cererea reconventionala si nimic altceva: "în temeiul art. 120 alin. 2 Cod pr civilă şi având în vedere şi prevederile art. 99 alin. 4 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea Consilliului Superior al Magistraturii nr. 387/2005, cu modificările ulterioare, a dispus disjungerea cererii reconvenţionale şi înregistrarea ca dosar separat pe rolul aceluişi complet, cu prim termen de judecatã în data de ...."
[ link extern ]
Mai exista posibilitatea foarte improbabila, fiindca obiectul dosarului cu cererea disjunsa de instanta e "contestatia sanctionarii", ceea ce daca s-a constatat autoritatea lucrului judecat n-are nici un sens.
Art. 165
În orice stare a judecăţii se pot despărţi pricinile întrunite, dacă instanţa socoteşte că numai una din ele este în stare de judecată.
fiindca am cerut la un subpunct al cererii de daune morale, "rejudecarea" unei retineri absurde si calomnioase a unei instante dintr-un dosar mai vechi, in sensul retinerii adevarului contrar acelei retineri in curentul dosar. Nu prea vad care e legatura cu autoritatea lucrului judecat, fiindca cer sa se faca o retinere a adevarului cu discernamant, si acordarea de daune morale pentru calomnie. Mai mult, cererea nu se refera la o cerere care a fost judecata, ci la o retinere calomnioasa din dispozitivul unei hotarari judecatoresti, deci nu poate face obiectul autoritatii lucrului judecat. Este inadmisibil d.p.d.v. moral ca o "greseala" juridica sa nu fie reparata sub motivatia "autoritatii lucrului judecat". Cred ca are si legea ceva de spus in aceasta materie dar sunt prea aglomerat sa aflu. De exemplu omul acela care a fost condamnat pe nedrept, si absolvit de vina cu 3 luni inainte sa moara de bolile capatate in inchisoare, a fost absolvit prin rejudecarea unui lucru judecat, deci legea exista.