.În anul 2005 am cumparat ,in rate,pe 7 ani, un autoturism Dacia Logan. În 2007 am fost pensionat datorita faptului ca in 2002 am fost diagnosticat cu diabet zaharat tip ll ,ccomplicat (insuficienta cariaca,retinopatie...),iar In octombrie2008 am obtinut certificatul de incadrare in grad ll de handicap(accentuat)
Intrebare- In aceste conditi, pot beneficia de prevederile art.25 din lege 448/2006(subventionarea dobanzii) ?
La data cumpărării autoturismului ,septembrie2005,eram în cu totul
altă situațtie,care între timp s-a schimbat dramatic pentru
mine. Evident nu mi-am dorit nici un moment situatia de acum,dar asta-i viata
. Astăzi, mai am de plătit din creditul contractat în 2005,cca.3500 Euro în mai
puțtin de 4 ani,dar veniturile de acum sunt mult mai scăzute decât acum 3 ani
( in mod sigur n-aș mai putea obține în aceste condiții un credit auto,
de la nici o banca) și î-mi este tot mai greu să plătesc rata. lunară. Cred că tocmai aceasta a fost motivul pe care l-a avut in vadere legiuitorul atunci când a introdus în lege,această facilitate.Consider că situația în care mă aflu se înscrie perfect în
spiritul legii,dar conform raspunsului ANPH nu și in litera ei
Ce cale ar fi de urmat pentru a beneficia de aceasta facilitate?
Calea cea mai eficienta si in acelas timp cea mai scurta ar fi sa luati legatura cu banca care v-a acordat creditul si astfel veti putea discuta cu ei detaliile imprumutului si a rambursarii acestuia.Credem ca puteti gasi o solutie amiabila si eficienta.
Intamplarea face sa cunosc putin procedura..desi acea lege va indreptateste..totusi procedura de acordare este diferita...
ei cer de fapt ca ..inainte de a contracta sa aveti acordul lor, adica depui la ei dosar..si ceri..daca iti aproba poti contracta!!!
nu stiu in ce masura puteti cere acum. sau ce ..interpretare sa dai textului de lege..
dvs. ati luat masina dupa care la un anumit interval ati devenit(din nefericire) potential indreptatit la acest ajutor...
oare merge sa depuneti dosar, sa primiti acceptul si apoi sa refinantati creditul anterior..nu prea?!
imi pare rau pentru situatia creata.
este neplacut sa constati ca se incearca din punct de vedere legal sa se acorde un sprijin perosnelor care au nevoie de acest sprijin , dar pe de alta parte, procedura este atat de anevoioasa si restrictiva..ca nu se mai obtine efectul dorit..
ganditi-va altfel!
am o persona cu handicap, nu are venituri, nu are nimic...cineva are grija de aceasta persona.Autoritatea zice ca preia dobanda...dar ce banca va acorda creditul pentru o astfel de persoana??asta pentru ca tot autoritatea zice ca bunul (sa zicem masina) sa fie pe numele personei cu handicap...deci este o aberatie!!!!!
Avem lege, vrem sa ajutam,..dar..este nefunctionala...si oamenii astia chiar au nevoie de ajutor...
Solicitati bancii incheierea unui act aditional la contract, prezentand, evident, situatia dvs. actuala.
Numai asa puteti beneficia de prevederile art. 25 din Legea nr. 448/2006.
Din mesajul postat rezulta ca A.N.P.H. nu vrea sa incheie un contract pentru plata dobanzii din bugetul de stat, conform art. 27 din Legea nr. 448/2006 (nu art. 25!). Presupun ca motivul este incheierea contractului in 2005.
Daca o institutie nu vrea, incerc la banca! Poate reusesc, dupa banca, sa-i lamuresc si pe cei de la A.N.P.H., prezentandu-le un contract cu unele clauze modificate, datorita actului aditional, clauze valabile ulterior datei de octombrie 2008.
Am incercat doar sa caut solutii, nu sa va contrariez pe dvs.