buna ziua. ma numesc daniela si am o vechime in munca de 14 ani.am ramas insarcinata si in iunie trebuie sa nasc.din nefericire am luna noiembrie intrrupta pe cartea de munca caci mi-am schimbat locul de munca.as dori sa stiu daca dupa noua lege din noiembrie 2012 pot beneficia de ceva drepturi pentru concediu de maternitete si indemnizatie.daca nu ce este de facut pentru ca totusi dupa atita vechime nu mi se pare corect ca doar pentru o luna lipsa pe cartea de munca sa pierd aceste drepturi. va multumesc pentru sfat
2. OUG nr.111/2010 :
Art. 4
(1) În calculul celor 12 luni prevăzute la art. 2 alin. (1) se includ şi fracţiunile de lună în care s-au realizat venituri supuse impozitului, precum şi cele în care solicitanţii s-au aflat în situaţiile prevăzute la art. 2 alin. (5) şi (6), considerate lună întreagă.
(2) Prin fracţiune de lună se înţelege efectuarea a cel puţin jumătate din zilele lucrătoare din acea lună în care persoana îndreptăţită a realizat venituri supuse impozitului ori s-a aflat în una sau mai multe dintre situaţiile prevăzute la art. 2 alin. (5) şi (6).
(3) Prin excepţie, se acceptă ca de cel mult 3 ori fracţiunea de lună să fie constituită dintr-un
număr mai mic de zile lucrătoare decât cel prevăzut la alin. (2).
...
ESTE VORBA DE LUNA NOIEMBRIE 2012 atunci am avut 1 luna intreaga nelucrata adica intrerupta.ia eu trebuie sa nasc in iunie 2013 deci in ultimele 12 luni de la nasterea copilului voi avea luna noiembrie 2012 lipsa.