Dupa judecarea la instanta de fond si de apel, in recurs la I.C.C.J., se poate solicita si daca se admite testul poligraf?
Aceeasi intrebare este si cu privire la expertiza, daca in cadrrul judecarii la instanta de fond si de apel nu s-a admis efectuarea unei noi expertize pentru lamurirea unor aspecte care nu au fost lamurite, se poate solicita la I.C.C.J. o expertiza?
Din practica inaltei curti, stiti cumva daca se admite efectuarea de expertize?
1. Testul poligraf din cate stiu nu poate fi considerat proba.
2. Daca o proba nu a fost admisa in fond, in caile de atac nu poate fi admisa decat in situatii de exceptie.
Testul poligraf nu constituie mijloc de proba in procesul penal insa are rolul de a verifica sinceritatea sau nesinceritatea persoanei. In opinia mea, testul poligraf poate fi asimilat unei declaratii in sensul ca se verifica sinceritatea sau nesinceritatea declaratiei inculpatului prin testarea la poligraf in sensul ca ii sunt puse anumite intrebari relevante si acesta raspunde cu da sau nu.
Asadar, daca testarea poligraf are o legatura directa cu declaratia si poate constitui o modalitate de verificare a declaratiei insasi, declaratia constituind un mijloc de proba, atunci ar insemna ca testul poligraf ar putea fi admis si in recurs de ICCJ deoarece este vorba de verificarea declaratiei care trebuie stiut cu exactitate prin toate mijloacele posibile daca este sau nu sincera, ar insemna sa consideram ca acest test ar fi admisibil. Este indubitabil faptul ca inculpatul are dreptul de a da declaratie in toate fazele procesului penal si verificarea declaratiei sale ar trebui sa poata fi facuta, de asemenea, in toate fazele procesului penal, inclusiv in recurs.
Problema insa este cu totul alta, deoarece relevanta este determinata de utilitatea testului poligraf si acest aspect ar fi cel de natura sa determine sau nu instanta suprema sa il admita sau nu.
Cu alte cuvinte, daca exista suficiente probe in acuzare care ar face imposibila pe baza de probe o alta solutie juridica decat cea pronuntata de instele de fond testul poligraf ar urma sa fie respins.Adica ar fi testul poligraf impotriva a 3 sau mai multe probe certe. Daca probele ar exista si in acuzare si in aparare si ar cam fi o anumita egalitate dar neclara, egalitate care sa poata fi interpretata si in mod tendentios si se poate verifica si sinceritatea sau nesinceritatea inculpatului testul poligraf ar trebui sa fie admis in scopul lamurii cauzei sub toate aspectele si in vederea aflarii adevarului.
Cat priveste expertiza, in cazul expus de dvs., ICCJ trimite cauza spre rejudecare la prima instanta sau la instanta de apel in functie de cazul concret dedus judecatii.