Da, bineinteles. Doar concediul de lauzie de minim 42 de zile calendaristice e obligatoriu, conf art 24 alin 2 OUG 158/2005.
Conf art 2 alin 1 OUG 111/2010 persoanele care, în ultimul an anterior datei naşterii copilului, au realizat timp de 12 luni venituri din salarii, venituri din activităţi independente, venituri din activităţi agricole supuse impozitului pe venit potrivit prevederilor Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, denumite în continuare venituri supuse impozitului, pot beneficia opţional de următoarele drepturi:
a) concediu pentru creşterea copilului în vârstă de până la un an, respectiv 3 ani în cazul copilului cu handicap, precum şi de o indemnizaţie lunară;
b) concediu pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani, precum şi de o indemnizaţie lunară.
Conf art 15 alin 1 OUG 111/2010 indemnizatia de CCC şi stimulent de inserţie se stabilesc după cum urmează:
a) începând cu ziua următoare celei în care încetează, conform legii, concediul de maternitate, dacă cererea este depusă în termen de 60 de zile lucrătoare de la acea dată;
b) începând cu data naşterii copilului, dacă cererea este depusă în termen de 60 de zile lucrătoare de la acea dată, în cazul persoanelor care nu îndeplinesc condiţiile, conform legii, pentru acordarea concediului de maternitate şi a indemnizaţiei aferente;
c) începând cu data adopţiei, a instituirii tutelei, plasamentului sau încredinţării, dacă cererea este depusă în termen de 60 de zile lucrătoare de la data la care s-au aprobat ori, după caz, s-au instituit măsurile de protecţie a copilului;
d) de la data depunerii cererii, pentru toate celelalte situaţii, inclusiv pentru cazul în care cererea a fost depusă peste termenele prevăzute la lit. a)-c).
Asadar dupa concediul de lauzie puteti sa beneficiati de CO, iar ulterior de CCC. Indemnizatia de CCC vi se va acorda de la data suspendarii CIM daca se depune dosarul in teremen de 60 de zile lucratoare.
In perioada de CO, daca e de 1 luna, poate beneficia de CCC celalalt parinte, oricum conf art 11 OUG 111/2010 e obligat la o luna de CCC.
Sau puteti solicita plata stimulentului de insertie in perioada CO.