pe data de 19.03.2013 mi-a fost comunicata hotararea primei instante, in care s-a mentionat ca termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotararii
pe data de 03.04.2013 am trimis cererea de recurs prin fax
Înseamnă că cel puţin una din datele prezentate de dvs. aici este eronată sau aţi omis să ne spuneţi un element important, care schimbă radical datele problemei şi care pentru dvs. nu prezintă importanţă. Întotdeauna detaliile fac diferenţa între un proces câştigat şi unul pierdut. Aceasta este diferenţa dintre "consultanţa" pe un forum şi cea reală, cu actele în faţă.
Intradevar sunt importante toate detaliile. Spre exemplu, o cunostinta a trimis o plangere contraventionala prin fax in ultima zi a termenului, intr-o vineri la ora 15 si 30 minute, iar faxul a fost primit existand si dovada trimiterii si primirii emisa de Posta Romana. Cu toate acestea, probabil pentru ca se terminase programul la instanta, plangerea contraventionala a fost inregistrata abia in ziua de luni, deci in a treia zi de la trimitere. Acum ramane de vazut daca instanta va considera tardiva actiunea sau nu. Cert este ca institutiile statului au trecut deja la executarea silita considerand ca dreptul la actiune nu a fost exercitat in termen, emitand somatie de plata si un titlu executoriu pe numele contravenientului.