Buna ziua! Va supun atentiei dumneavoastra urmatoare problema. Am avut un credit la un IFN in cuantum de 4000 lei din care am achitat 2300 lei, insa datorita unor probleme atat familiale cat si financiare nu am mai putut sa il achit. Anul acesta am fost anuntat printr-o adresa de la executorca urmeaza sa mi se faca o poprire pe salariu pentru achitarea creantei. Imediat ce am primit aceasta adresa am luat legatura atat cu cei de la IFN cat si cu executorul, explicandu-le situatia in care sunt si transmitandu-le totodata o cerere prin care sa imi reesaloneze datoria si sa o achit in cel mult 3 rate lunare. Ambele parti au fost de acord, urmand sa ma deplasez la sediul executorului pentru a semna un angajament de plata.
Insa, datorita serviciului, am fost nevoit sa plec intr-o misiune externa (Afganistan), intorcandu-ma zilele trecute, imediat ce m-am intors am transmis executorului precum si la IFN ca sunt in tara si sunt dispus sa merg sa semnez acel angajament.
In sensul celor mentionate mai sus va adresez cu respect rugamintea de a-mi explica daca am procedat corect in toate demersurile si totodata ce trebuie sa fac in continuare, avand in vedere ca nici IFN nici executorul nu mi-au raspuns la mailu-rile pe care le-am transmis, priovind reintoarcerea mea in tara.
Am facut toate aceste demersuri pentru a evita poprirea pe salariu.
Mergeti la biroul executorului ptr a materializa ceea ce ati sugerat in cererea facuta .Pana nu incheiati angajamentul de plata, cererea dv se considera ca nu a fost facuta si sa va asteptati la demersuri din partea executorului in sensul infiintarii popririi.
Va multumesc! Ma voi deplasa, am stabilit o intalnire pentru saptamana viitoare! Sincer, daca nu as fi fost plecat din tara, cum spuneam in mesajul principal, ma duceam mai devreme! Daca ar mai fi facut demersuri banuiesc ca as fi fost anuntat eu sau familia despre acest lucru!?
Va multumesc inca o data pentru amabilitate!