Buna ziua! Detin un teren agricol de cca.9000mp in extravilanul unei localitati rurale, care are destinatia de faneata. As dori sa construiesc pe aceasta suprafata, sau mai exact pe o mica parte din aceasta o microferma, mai exact un adapost pentru animale si alte utilaje aferente activitatii. Care ar fii pasii de urmat pentru a putea realiza aceasta constructie?
Va multumesc!
Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 34/2013 privind organizarea, administrarea si exploatarea pajistilor permanente si pentru modificarea si completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991 a fost publicata in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 267, din 13 mai 2013, iar la art. 5, alin. (2) se prevede ca "Se interzice scoaterea definitiva sau temporara din circuitul agricol a pajistilor", iar la alin. (3) "Prin exceptie de la prevederile alin. (2), scoaterea definitiva sau temporara din circuitul agricol a pajistilor se poate face cu avizul Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, pentru:
a) amplasarea de constructii care deservesc activitati agricole".
Asa ca, inainte de a face orice planuri, va sfatuiesc sa va interesati la Primarie si la OCPI daca vi se poate elibera avizul pentru scoaterea din circuitul agricol a respectivei suprafete, iar daca da, tot ei va vor explica si pasii de urmat.
Succes!
Va multumesc pentru raspun!
Deci, daca inteleg bine, nu se pune problema existentei unei constructii pe acest teren, pana cand nu-l scot din circuitul agricol?
Pana a ajunge sa construiti, dvs. trebuie sa scoateti terenul din circuitul agricol si, asa cum v-am spus, exista acea prevedere legala pe care am mentionat-o mai sus si care face referire la interzicerea scoaterii din circuitul agricol a pajistilor, cu exceptia situatiei cand se construieste o cladire care deserveste activitati agricole, ceea ce ar fi cazul dvs.
Ideea este ca pentru terenurile situate in intravilan, scoaterea din circuitul agricol se face in baza autorizatiei de construire, iar pentru cele in extravilan se stabileste prin ordin comun al ministrului agriculturii de dezvoltarii rurale si al directorului ANCPI.
Asadar, ca sa nu aveti dubii si sa nu va faceti planuri de afaceri degeaba, inca o data va sfatuiesc sa mergeti la Primarie si la OCPI si sa intrebati daca vi se poate elibera avizul pentru scoaterea din circuitul agricol a respectivei suprafete, iar daca da, tot ei va vor explica si pasii de urmat.