Art.60 alin.1 lit.c din Codul Muncii prevede ca,
este interzisă concedierea pe durata în care femeia salariată este gravidă, în măsura în care angajatorul a luat cunoştinţă de acest fapt anterior emiterii deciziei de concediere .
De asemenea protecţia maternităţii la locul de muncă este legiferată prin Ordonanţa de Guvern 96/2003. Potrivit actului normativ, orice tratament mai puţin favorabil aplicat unei femei, legat de sarcina sau de concediul de maternitate, constituie discriminare în sensul legii.
Salariatele gravide au dreptul la păstrarea confidenţialităţii privind starea de graviditate, de a fi informate de către angajator despre prevederile legale din domeniul protecţiei maternităţii la locul de muncă sau asupra evaluării privind riscurile la care pot fi supuse. În acelaşi timp, acestea au dreptul de a nu efectua o muncă dăunătoare sănătăţii şi securităţii lor, de a nu fi expuse la condiţiile de muncă sau agenţi periculoşi, de a beneficia de concediu de risc maternal (maximum 120 de zile, recomandat de doctorul de familie sau de cel de medicina muncii), dar şi de a primi indemnizaţia de risc maternal, în condiţiile efectuării concediului de risc maternal. Indemnizaţia reprezintă 75% din media veniturilor lunare realizate în ultimele şase luni, anterioare datei certificatului medical, pentru care a fost plătită contribuţia la asigurările sociale de sănătate.
Detalii despre drepturile unei persoane gravide gasiti aici
[ link extern ] /
[ link extern ] /