In data de 8 iulie 2013 am fost instiintata de catre angajator ca postul meu va fi restructurat din motive economice.
In momentul in care am fost anuntata am refuzat sa semnez orice hartie deoarece consider ca sunt discriminata si ca se face un abuz.
Ocupam functia de Sef de Atelier pe una din sectiile din fabrica, in afara de mine mai sunt 2 Sefi de Ateliere. Eu sunt mama unui baietel de 4 ani pe care il cresc singura fiind necasatorita si copilul imi este incredintat. Lucram in aceasta societate de 8 ani de zile, si pe acest post de 2 ani si 4 luni. Ceilalti colegi sunt mai noi decat mine dar cu vechime pe postul de sef de Atelier mai mare.
Cum se poate ca dintre toti din fabrica numai postul meu poate fi disponibilizat, fara sa se tina cont de situatia familiala si de fidelitatea mea fata de firma , de atatia ani in care lucram cate 12 ore pe zi si eram platita doar 8 ore, nu mai zic de imprumuturi la banci. Nu mi-au oferit niciun alt post in firma, pentru ca zic ei ca nu ar fi disponibil. Dar am colegi care nu au calificarea necesara, nu se descurca, nu-si gasesc locul , dar sunt in continuare pastrati. Din alte surse stiu ca se doreste sa fiu inlocuita de altcineva, cunostinta sefului meu direct.
Am fost anuntata ca voi intra in somaj dupa perioada de preaviz de 20 zile calendaristice in care nu mai trebuie sa merg la servici, dar voi fi platita, timp in care sa-mi pot cauta alt job, de parca poti gasi asa in cateva zile.
In anii anteriori cand directorul vroia sa scape de cineva facea cum mi-a facut mie, ca apoi sa-i puna in fata situatia cu cat ar lua somaj si ca daca ar cadea de acord ar putea primi salarii compensatorii 1- 3 despagubire , dar nu va mai primi somaj. Astfel postul ramanea disponibil si el putea angaja pe altcineva sa aiba aceleasi activitati doar ca schimba denumirea postului.
Eu astazi m-am simtit rau din cauza supararii, mi-am starnit niste probleme de sanatate mai vechi si am intrat in concediu medical.
Inainte cu cateva luni mi-au fabricat 2 referate (unul in luna aprilie si unul in luna mai), in unul din ele m-au acuzat ca m-am uitat urat la un delegat venit in vizita si ca m-am comportat necorespunzator. Cred ca au vrut sa scape de mine disciplinar , dar probabil nu au gasit solutia pana la capat si au considerat ca mai bine ma disponibilizeaza.
Ce pot face eu acum? I-am spus ca voi consulta un avocat care sa ma ajute sa ma lamuresc cat de legal este ce face. Eu stiu si alti fost colegi care au trebuit sa renunte deoarece legea este permisiva in astfel de situatii si lasa loc la tot felul de portite pentru angajator. Am vreo sansa sa castig daca dau firma in judecata?
Este legal ce au facut?Ar fi mai multe de spus dar nu stiu exact ce ar trebui punctat. Puteti sa ma intrebati daca este nevoie de mai multe informatii.
In tot acest timp cat am lucrat pe acest post am fost mereu hartuita, amenintata mereu ca ma da afara. Am avut probleme de sanatate cu copilul cand m-am intors din CIC si am stat cu copilul in spital 10 zile cu pneumonie, timp in care ma suna si de 4 ori pe zi sa ma cer acasa si sa ma intorc la servici, etc. Dupa cateva luni am facut eu pneumonie din cauza conditiilor de munca (era iarna si nu functiona sistemul de incalzire) si am avut medical cam 2 saptamani. Dupa aceste medicale am fost chemata in biroul directorului si de fata cu persoanele de la resurse umane si alti 2 colegi care nu mai sunt am fost amenintata ca daca imi mai iau un medical ma concediaza. De atunci au trecut 1.5 ani si nu am mai luat medical, platind o femeie sa stea cu copilul meu cand era bolnav, in loc sa stau eu. Luna trecuta in schimb copilul meu a facut varsat de vant si nu l-am mai putut duce la gradinita, bona a facut hepatita, si eu a trebuit sa iau medical sa stau cu el. Acum dupa 2 saptamani sunt disponibilizata. Consider ca a fost o amenintare reala odata ce acum sunt concediata. Problema este ca nu va depune marturie nimeni din cei ramasi de frica sa nu-si piarda locul de munca, si ceilalti doi colegi nu mai am numarul lor.
Va rog sa-mi spuneti daca am vreo sansa, sau sa-mi dati niste sfaturi.
Sunt din Brasov, va rog daca puteti sa-mi recomandati un avocat specializat pe litigii de munca.
Regulamentul de Postare prevede:
1.3. Nu ne dorim sa postezi mesaje consecutive in aceeasi discutie; timp de 30 de minute de la publicare poti folosi butonul Editeaza pentru a-l completa (sau corecta), nu posta cate un mesaj nou in acest interval daca ai uitat sa scrii ceva.
In decizie au scris ca nu au posturi disponibile conform pregatirii mele , eu fiind printre foarte putinii ingineri de specialitate din firma. Dar daca nu aveau posturi disponibile , de ce de ieri 17 iulie a venit la angajare si a semnat contractul o alta persoana in locul meu , careia i-a schimbat denumirea postului in Tehnician... cum de acum a fost post disponibil pentru o persoana cu aceleasi studii ca mine?Eu sunt inca in concediu medical, asa ca preavizul este supendat si sunt inca angajata acolo pana la terminarea concediului medical.
În cazul desfacerii contractului individual de muncă, în temeiul art. 65 din Codul muncii, angajatorul nu are obligaţia de a oferi un loc de muncă salariatului concediat.
Nu se întemeiază pe o cauză reală şi serioasă, ci este fictivă, desfiinţarea postului urmată la scurt timp de angajarea altei persoane pe acelaşi post.
Daca angajarea este pe posturi diferite , atunci nu cred ca se poate vorbi despre o concediere nelegala.