am primit o condamnare de 1 an cu suspendare pt delapidare.firma nu se constituie
parte civila ,nu inteleg ce este cu recursul in termen de 1o zile?ce inseamna nu amidee ,cine face recurs?
Puteți declara recurs dvs., poate declara și procurorul , dacă nu există constituire de parte civilă.
Conform art 385^2 cod procedură penală, pot face recurs persoenele arătate în art. 362, adică:
Art. 362 cod procedură penală:
a) procurorul, în ce priveşte latura penală şi latura civilă. Apelul procurorului în ce priveşte latura civilă este inadmisibil în lipsa apelului formulat de partea civilă, cu excepţia cazurilor în care acţiunea civilă se exercită din oficiu;
b) inculpatul, în ce priveşte latura penală şi latura civilă. Împotriva sentinţei de achitare sau de încetare a procesului penal, inculpatul poate declara apel şi în ce priveşte temeiurile achitării sau încetării procesului penal;
c) partea vătămată, în ce priveşte latura penală;
d) partea civilă şi partea responsabilă civilmente, în ce priveşte latura penală şi latura civilă;
e) martorul, expertul, interpretul şi apărătorul, în ce priveşte cheltuielile judiciare cuvenite acestora;
f) orice persoană ale cărei interese legitime au fost vătămate printr-o măsură sau printr-un act al instanţei.
Apelul poate fi declarat pentru persoanele prevăzute la lit. b)-f) şi de către reprezentantul legal, de către apărător, iar pentru inculpat, şi de către soţul acestuia.
Dacă solicită plata despăgubirilor pe cale civilă și li se acordă, în condițiile în care nu se achită de bună voie în termenul stabilit, se poate trece la executare, dacă nu se ajunge la înțelegere, în sensul eșalonării plății.
Dar firma este constituita parte civila, in proces penal, ca si in cazul de mai sus, dar nu este specificat termenul pana cand si cum se poate face plata. Pe timpul suspendarii conditionate se suspenda si plata, pana la incheierea termenului de proba ?
Plata nu se suspendă, ci dimpotrivă, trebuie efectuată , pentru că în caz contrar creditorul obligaţiei de plată poate solicita revocarea beneficiului suspendării executării pedepsei.Plata trebuie efectuată până la finele termenului de încercare, şi pentru ca să poată opera reabilitarea de drept a dvs.
Nu se suspendă obligaţiile civile, ci doar pedepsele accesorii, iar plata prejudiciului nu face parte din categoria pedepselor acesorii, fiind stabilită în cadrul acţiunii civile din procesul penal.