Cererea prin care se solicit instanței să dispună exercitarea exclusivă a autorității părintești de către unul dintre părinți este admisibilă, dacă se constată, în urma administrării probatoriului în cauză
(înscrisuri, martori, prezumții, expertize, mijloace materiale de probă, mărturisiri, interogatorii), că admiterea ei este în
interesul superior al minorului, consfințit de art. 263 din Codul civil și de art. 2 și 6 lit. a) din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului.
(se considera motive intemeiate pentru ca instanta sa decida ca autoritatea parinteasca sa se exercite de catre un singur parinte alcoolismul,
boala psihica, dependenta de droguri a celuilalt parinte, violenta fata de copil sau fata de celalalt parinte, condamnarile pentru infractiuni de trafic de persoane, trafic de droguri, infractiuni cu privire la viata sexuala, infractiuni de violenta, precum si orice alt motiv legat de
riscurile pentru copil, care ar deriva din exercitarea de catre acel parinte a autoritatii parintesti).
(Legea nr. 257/2013 pentru modificarea si completarea Legii nr. 272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului a fost publicata in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 607 din 30 septembrie 2013.)
In practică, pot interveni şi situaţii obiective, care să facă imposibilă exercitarea autorităţii părinteşti de ambii părinţi, caz în care se impune ca instanța să dispună exercitarea acesteia de unul singur dintre părinţi, indiferent dacă părinţii sunt căsătoriţi sau nu.
Instanța poate dispune, dacă apreciază că este în interesul superior al copilului și că există motive temeinice de natură
a periclita dezvoltarea fizică, psihică, spirituală, morală sau socială a copilului, inclusiv a copilului din afara căsătoriei în cazul căruia părinții nu conviețuiesc, ca drepturile părintești să fie limitate unui părinte sau chiar exercitate exclusiv de unul dintre părinți.
Sursa:
[ link extern ]