Domnul primar a primit, în data de 26.03., o pedeapsă de 4 ani cu executare.Se va deduce perioada petrecută în arest preveniv, vreo 5 luni.Este exact rezultatul pe care l-am preconizat.
Privind în urmă, recitind discuțiile, constat că mi se părea nefirească aplicarea unei pedepse cu suspendarea într-un caz de corupție, la acest nivel. Acum știu că justiția și-a făcut treaba.
Întâmplător, îl cunosc pe acest om.Am urmărit evoluția cazului său și știam că, indiferent că a primit inițial o pedeaspă cu suspendare, soluția definitivă va fi cu executare.
Mi-a părut rău de omul care ar fi putut fi, la cât de mult a investit în imaginea sa. A fost și deputat la un moment dat.
Acum, o bună parte a presei, a politicienilor, jubilează.Dar nu pentru că justiția a fost dreaptă, ci pentru că omul respectiv a fost scos din,,scenă,,
Pentru că am fost martora momentului în care tocmai pleca să se predea, la câteva ore după pronunțarea hotărârii definitive, am văzut o scenă de o tristețe covâșitoare.
Azi ești mare, mâine poți să nu mai fi nimic....
Mă întreb cam care ar fi procentul în rândul ființelor umane, care pot fi fericite când cuiva i se întâmplă un anumit lucru rău. Teoretic, este greu de crezut că există.Totuși, realitatea o dovedește uneori, nemaifiind vorba doar despre supoziții.
Ca jurist cu o specializare în științele penale, știu că orice faptă a omului care constituie infracțiune trebuie pedepsită. Sunt pedepsiți, în tandem, omul și fapta. Pedeapsa , rațiunea prevederii în lege a pedepselor este aceea de sancționare a celui care a produs un rău cuiva și, implicit, societății, statului. Pedeapsa are, pe lângă latura strict punitivă și anumite funcții : de prevenție, de exemplaritate, etc.
Știu că acolo unde legea a stabilit o pedeapsă mai mare, raportată la la gradul de pericol social al faptei comise, nu se poate, odată stabilită vinovăția, să nu se aplice o pedeapsă cu închisoarea, dacă legea nu lasă loc unei alternative. Inculpatul poate opta însă pentru varianta recunoașterii vinovăției, situație în care benficiază de o reducere bunicică a pedepsei stabilită de lege ( 1/3) .Pe lângă această reducere, mai poate avea loc încă o reducere , prin reținerea unor circumstanțe atenuante.
Cei puși însă într-o asemenea situație, uneori nu admit să recunoască faptul că au greșit, chiar dacă știu că au greșit, că există probe incriminatoare...își susțin astfel pânâ la capăt nevinovăția, acceptînd în cele din urmă pedeaspa definitivă și declarând că își vor duce crucea până la capăt, încercând pe mai departe să-și demonstreze nevinovăția.
Alții, într-o atare situație, admit că au greșit și uzează de posibilitatea recunoașterii, dând prioritate interesului lor și nu orgoliilor.Pentru că, nu-i așa, oricum, odată ajuns în detenție, prea puțini oameni vor mai crede că este vorba despre nevinovăție.
Cineva cunoscut a primit ieri lovitura. Cu fruntea sus, cu susținerea nevinovăției sale și în al nouălea ceas. Nu mă pronunț asupra vinovăției sale.Nici măcar nu mă privește .Știu doar că, fără să doresc acest lucru, am fost martora scenei în care cel care se pregătea să-și care crucea, pornea pe un drum care va avea un parcurs de 4 ani, fără câteva luni, ca scăderea a unei perioade petrecute în arest preventiv.
Era un om mândru, provenea dintr-o familie onorabilă, și era un om harnic și implicat în tot ceea ce făcea.Îl vedeam , vecini fiind, plecând dimineața și întorcându-se acasă noaptea, uneori foarte târziu. Îl admiram pentru acest lucru, pentru puterea sa de muncă. Nu aș fi crezut niciodată că ar putea pica în vreo capcană, că va putea fi atât de naiv...că-și va pericilita și zădărnici întraga muncă, riscând totul pentru o sumă de bani. Încă mă feresc să cred așa ceva, deși există o hotărâre definitivă.
A fost o scenă foarte tristă cea la care am asistat, fără voie.Am văzut un om care pleca, cu fruntea sus, într-o călătorie, cu o geantă de voiaj doar .Doi cameramani și o reporteriță îl așteptau în parcarea din fața blocului, încercând să-i smulgă o declarație. Au reușit să-i smulgă câteva cuvinte...am privit mașina în care s-a urcat pentru a merge să se predea la poliție, pânâ când a dispărut din raza mea vizuală.
Mi-a părut extrem de rău, atât de rău încât acea scenă îmi stăruie încă în minte.
Omul este suspus greșelii, omul este nativ o ființă coruptibilă și, oricine ar susține contrariul, își va demonstra că se înșală, într-o bună zi în care se va afla ,,cu mâna în miere,,, cum se spune în popor. Pe această temă am purtat o polemică cu profesorul de socilologie, în facultate.Majoritatea studenților susțineau că această coruptibilitate ar fi excepția, iar regula incoruptibilitatea.
Mi-ar plăcea ca oamenii să poată deveni atât de umani încât să nu se mai bucure de răul suferit de un semen.Din orice motiv: că îi râvnesc locul, că le-a făcut nu știu ce, nu știu când...
Eventual, să fie mulțumiți de faptul că s-a respectat legea, că justiția și-a făcut treaba...
Dar pentru semenul lor să dea dovadă de empatie. Să facă ceva, pentru o schimbare pozitivă a societății.Dacă îi vor succede pe funcție, să nu cadă în aceeași capcană.
Nu-mi plac aceste scene , de o tristețe covâșitoare.Tristețe care nu se poate măsura cu tristețea copilului care nu-și va mai vedea tatăl ceva vreme, fără a înțelege precis de ce....cu tristețea soției care va pierde ani prețioși alături de o familie incompletă, cu tristețea rudelor, a prietenilor, etc. Eu sunt doar un om care a asistat la o scenă de o tristețe covârșitoare și care își dorește ca lumea să înceapă să se schimbe, în sfârșit, în bine.Doar fiind buni, uniți, empatici, vom atrage mai binele nostru, al tuturor.
Ana Cristina Margu
avocatnet.ro explicăm legislația
Ana Cristina Margu Birou de mediator , Mediator
andronache112