Legea care nu da voie persoanelor cu certificat de la neuropsihiatrie sa vanda apartamente

Buna ziua,
bolnavul neuropsihic are nevoie de un curator numit de Administratea Tutelara pt. a-i fi administrate bunurile. In plus, pentru a putea vinde bunurile aflate in administrarea curatorului, trebuie demonstrat ca este interesul celui pus sub curatela, fiind nevoie si de acordul Autoritatii Tutelare in fata notarului la incheierea contractului de vanzare-cumparare, nu puteti sa vindeti doar cu acea dispozitie de curatela;

Exista prevedere legala care, prevede obligativitatea in cazul tranzactionarii de bunuri mobile/imobile a caror proprietari sufera de afectiuni psihice ,lipsa de discernamant si altele,notarul sa solicite certificat medical
Despre interdicția judecatoreasca gasim reglementari in Noul Cod Civil la art. 104 și urmatoarele, art. 164-177, fiind poziționata sugestiv in cadrul Titlului III „Ocrotirea persoanei fizice” al Carții I: „Despre persoane.”

Articole incidente:

art. 104. Interesul persoanei ocrotite

(1) Orice măsură de ocrotire a persoanei fizice se stabileşte numai în interesul acesteia.

(2) La luarea unei măsuri de ocrotire trebuie să se ţină seama de posibilitatea persoanei fizice de a-şi exercita drepturile şi de a-şi îndeplini obligaţiile cu privire la persoana şi bunurile sale.

art. 105. Persoanele ocrotite

Sunt supuşi unor măsuri speciale de ocrotire minorii şi cei care, deşi capabili, din cauza bătrâneţii, a bolii sau a altor motive prevăzute de lege nu pot să îşi administreze bunurile şi nici să îşi apere interesele în condiţii corespunzătoare.

art. 106. Măsurile de ocrotire

(2) Ocrotirea majorului are loc prin punerea sub interdicţie judecătorească sau prin instituirea curatelei, în condiţiile prevăzute de prezentul cod.

Citind aceste norme observăm că interdicția judecătorească este o măsură de ocrotire, de drept civil, care poate fi dispusă numai de către instanța de judecată (așa cum arată și denumirea), daca și numai dacă interesul persoanei fizice o impune.

2. Noțiune

După cum o definea profesorul Gh. Beleiu[1], interdicția judecătorească este măsura ce se ia față de “persoana fizică lipsită de discernământul necesar pentru a se îngriji de interesele sale datorită alienației sau debilității mintale, constând în lipsirea de capacitate de exercițiu și instituirea tutelei.”

3. Condiții de fond pentru punerea sub interdicție

Art. 164 din Noul Cod civil, cu denumirea marginală „Condiții”, prevede în alin. 1: Persoana care nu are discernământul necesar pentru a se îngriji de interesele sale, din cauza alienaţiei ori debilităţii mintale, va fi pusă sub interdicţie judecătorească.

De aici se desprind clar cele trei condiții de fond pentru punerea sub interdicție judecătorească:

a) lipsa de discernământ a persoanei

Discernământul reprezintă o stare de fapt, iar nu de drept, a persoanei fizice. Discernământul presupune o voință conștientă, facultatea de a discerne și de a judeca lucrurile la adevărata lor valoare. Altfel spus, persoana a cărei punere sub interdicție se cere, trebuie să nu aibă capacitatea de a înțelege urmările legale ale manifestării sale de voință.

b) cauza lipsei discernământului este alienația ori debilitatea mintală de care suferă persoana

Diferențele dintre alienația și debilitatea mintală

Alienaţia mintală este boala care se datorează unor anomalii care fac imposibilă dezvoltarea facultăţilor psihice ori unor maladii ale sistemului nervos, fiind urmarea unor boli psihice și este denumită popular și în vechile legiuiri românești nebunie, iar

Debilitatea mintală este forma de înapoiere mintală în care deficitul intelectual se manifestă în capacitate redusă de generalizare și abstractizare. La prima vedere, datorită lipsei unor deficiențe fizice evidente, debilul mintal nu se deosebește de un om normal. Din cauza criticismului redus al gândirii, a caracterului pueril al afectivității, el are nevoie de îndrumarea adulților chiar și atunci când reușește să-și câștige singur existența.[2]

Se poate observa, astfel, diferența majoră dintre cele două: în timp ce alienația mintală se instalează în cursul vieții unei persoane (este dobândită), debilitatea mintală este dată de afecțiuni psihice exstente în momentul nașterii (este nativă).[3]

Aceste cauze a lipsei discernământului sunt stabilite de medicul de specialitate.

În completarea acestor cauze legale, limitativ și expres prevăzute de lege, jurisprudența a mai reținut că punerea sub interdicţie este condiționată de existenţa unei stări de tulburare mintală cu caracter general şi permanent. Aceasta înseamnă că slăbirea trecătoare a facultăţilor mintale, inconştienţa generată de beţie, hipnoză, de unele decepţii trecătoare, etc. nu sunt de natură să determine luarea unei asemenea măsuri.[4]

Concluzia este că diagnosticul celui în cauză trebuie să fie ireversibil!

c) lipsa discernământului să nu îi permită persoanei să se îngrijească de interesele sale

Aceasta trebuie să fie consecința lipsei discernământului, justificată prin faptul că persoana nu se poate îngriji de interesele sale în cadrul circuitului civil.

După cum a decis instanța supremă: “

dacă o persoană, deşi capabilă, deci cu discernământ, nu poate să-şi administreze bunurile şi să-şi apere interesele în condiţii mulţumitoare din cauza bătrâneţii, a bolii sau a unei infirmităţi fizice, nu sunt întrunite condiţiile pentru punerea sub interdicţie, ci cele pentru instituirea curatele

i.”

Codul civil. Numiti-i prin instanta o persoana care sa-i administreze bunurile.