Buna ziua. As vrea sa stiu care sunt consecintele juridice pe care le poate suporta un functionar public care refuza detasarea din motive familiale (de ex. face naveta zilnic si trebuie sa fie in permanenta atent la starea de sanatate a mamei care are certificat de handicap gradul 2)? Functionarii publici nu au contract de munca, ci raport de serviciu, deci poate inceta raportul de serviciu ca sanctiune disciplinara?
Potrivit art.89 din :Legea nr.188/1999:
....
(3) Funcţionarul public poate refuza detaşarea dacă se află în una dintre următoarele situaţii:
a) graviditate;
b) îşi creşte singur copilul minor;
c) starea sănătăţii, dovedită cu certificat medical, face contraindicată detaşarea;
d) detaşarea se face într-o localitate în care nu i se asigură condiţii corespunzătoare de cazare;
e) este singurul întreţinător de familie; f) motive familiale temeinice justifică refuzul de a da curs detaşării.
...
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât că refuzul funcţionarului public de a accepta detaşarea, întrucât avea încheiat cu părinţii săi, aflaţi la o vârstă înaintată şi cu probleme de sănatate, un contract de întreţinere, prin care şi-a asumat obligaţia de a-i îngriji pe toată durata vieţii, se circumscrie situaţiei reglementate de art. 89 alin. 3 lit. f) din Legea nr. 188/1999 (Statutul funcţionarilor publici) privind existenţa unor motive familiale temeinic justificate, astfel că, în speţă, ordinul de detaşare este nelegal, fiind adoptat cu exces de putere. (Decizia nr. 1135 din data de 2 martie 2012 pronunţată în recurs de Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie având ca obiect anulare ordin de detaşare)