Eu nu stiu ce sa spun, cred ca vizitele astea, fie ele cat de urate pentru copii, i-ar ajuta sa se impace cu o situatie, sa o accepte sau sa o inlature, in functie de evolutie.
Daca merg la domiciliul tatalui, nu conteaza proprietatea cui, daca apar violente pot chema politia. Accesul in locuinta unui om se face cu acceptul sau, indiferent de parerea proprietarului. Cu alte cuvinte, ajunge acceptul tatalui. Totusi, la cererea lui, daca e cazul, trebuie sa paraseasca locuinta.
Domiciliul e protejat prin Conventia drepturilor omului, daca proprietarul meu sau sotul meu nu vrea sa-mi primesc rudele in domiciliu, am si eu niste drepturi in sensul asta si un cuvant de spus; e ca un drept de veto, sa-i spunem.
Poate dupa 1-2-3 vizite poate se impaca doamna cu situatia, prinde tatal curaj sa lupte pentru a se vedea cu copiii, poate chiar nu mai continua vizitele dar isi incheie si copiii niste asteptari.
Asa, ei stau si-si dezvolta sentimentul abandonului. Ca sa nu spun ca invata sa nu lupte pentru cineva drag, la fel ca tatal lor; daca e bine sau nu, decide fiecare pentru el.
Eu daca as fi, m-as bate cu 5 mame vitrege sa-mi vad tatal. Indiferent cat de mamaliga, piper sau alta mancare de peste ar fi tatal meu. Si asta m-ar invata ceva, e o experienta buna.