Joha a scris:
Donatia nu poate fi revocata la notar. Notarul insa ar putea face un alt act prin care sa ajungă bunul in patrimoniul donatorului ....
Instanţele sunt de altă părere (iar eu o îmbrăţişez):
C.A Bucureşti, Secţia a IV-a civilă, decizia nr. 1831 din 18 decembrie 1997
Potrivit art. 937 C. civ., donaţia între soţi este esenţialmente revocabilă, soţul donator putând să o revoce oricând, chiar şi după încetarea căsătoriei, ori după decesul soţului donatar, simpla manifestare de voinţă a donatorului producând, în mod valabil, revocarea donaţiei. Ea poate îmbrăca forma expresă sau tacită, ca şi în cazul testamentului, fiind la bunul plac al dispunătorului, până la încetarea lui din viaţă.
De aceea, acţiunea promovată nu putea fi admisă, neexistând nicio cauză legală de revocare, ale cărei condiţii de îndeplinire să poată fi analizate de către instanţă, ştiut fiind că instanţa nu poate hotărî în privinţa a ceea ce legiuitorul a dispus să fie lăsat la voia neîngrădită a persoanei (ad nutum).
În consecinţă, recursul a fost respins, iar instanţa a schimbat numai motivarea greşită în drept, constatând că hotărârea de respingere a cererii de revocare a donaţiei trebuie menţinută, cu precizarea că este inadmisibilă, şi nu tardivă ori prescrisă.
Chiar dacă soluţia are ca temei prevederile vechiului cod civil, nu văd de ce nu ar fi aplicabilă donaţiilor încheiate sub imperiul noului cod.
:bow: