Mulţumesc pentru răspuns dna.avocat.
Am invocat o excepţie de procedură,am insistat dar am primit drept răspuns că aceasta nu este o excepţie ci este o afirmaţie!!!
Pot să exercit calea legală de atac(recurs)la instanţa superioară pe încheierea de şedinţă respectivă pe considerentele expuse(separat nu odată cu fondul cauzei)?
Judecătorul nu a menţionat ca uneşte excepţiile cu fondul!
Consider că a încălcat normele de procedură civilă,situaţie care echivalează cu îngrădirea dreptului la apărare,părtinire faţă de una dintre părţi.
Pentru toate acestea,se poate recuza judecătorul,se poate strămuta procesul la alt complet de judecată pentru bănuială legitimă?
Prima excepţie este de procedură şi anume că comisia locala de fond funciar nu a făcut plângere în termen de 30 zile la hotărârea de validare a comisiei judeţene de fond funciar conform procedurii speciale.Prin Legea fondului funciar, legiuitorul a prevăzut o procedură specială obligatorie conform căreia împotriva acestor hotărâri se pot formula numai plângeri în termen de 30 zile de la comunicare.
Dispoziţiile art.III lit.a din legea enunţată(lg.169/1997), sunt aplicabile numai actelor de reconstituire-constituire a dreptului de proprietate(procese-verbale de punere în posesie, titluri de proprietate, cu excepţia hotărârii comisiei judeţene pentru care, aşa cum deja s-a arătat, se prevede doar plângere).
Acţiunea în constatarea nulităţii absolute a hotărârii comisiei judeţene, în raport de dispoziţiile art.III din Legea nr.169/1997,întrucât din analiza acestor dispoziţii legale nu rezultă că există un drept de opţiune între procedura specială şi procedura de drept comun a acţiunii în constatarea nulităţii absolute, legiuitorul stabilind calea de atac obligatorie a plângerii împotriva hotărârii comisie judeţene de fond funciar, într-un termen legal imperativ de 30 zile de la comunicare(a se vedea si art.53,alin.2 din legea nr.18/1991)
Între cele două modalităţi de atac prevăzute de lege, plângere şi acţiune în constatare a nulităţii absolute, deosebirea este determinată pe de o parte de procedura şi termenul în care se pot face,iar pe de altă parte de persoanele care o pot formula.
b)de fond:
autoritatea puterii lucrului judecat,existând identitatea de cauză(art.425,alin.2 cod proc.civ.oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă).
Reclamantul invocặ situatii de fapt sau de drept , care au fost reţinute şi analizate de cặtre instanta judecặtoreascặ superioară în recurs
Considerăm că nu se mai pot pune în discutie aceste situaţii de fapt sau de drept,întrucât s-ar încặlca principiul stabilitặţii/securităţii juridice.
O cerere nu poate fi judecată în mod definitiv decât o singură dată soluţia cuprinsă în hotărâre este prezumată a exprima adevărul.
Puterea de lucru judecat, deşi nu este reglementată în mod expres ca efect al hotărârii judecătoreşti constituie o prezumţie legală absolută şi o excepţie de fond, peremtorie şi absolută.
Autoritatea de lucru judecat cunoaşte două manifestări procesuale , aceea de excepţie procesuală şi aceea de prezumţie mijloc de probă de natură să demonstreze ceva în legătură cu raporturile juridice dintre părţi.
Atunci când acest efect important al hotărârii se manifestă pozitiv , demonstrând modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase , fără posibilitatea de a se statua diferit,altfel spus efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care are legătură cu chestiunea litigioasă dezlegată anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis.
Această manifestare a autorităţii de lucru judecat în forma prezumţiei vine să asigure , din nevoia de ordine şi stabilitate juridică ,evitarea contrazicerilor între hotărârile judecătoreşti.
JURISPRUDENŢA.
Hotărârea judecătorească fiind înzestrată cu autoritate de lucru judecat, răspunde nevoii de securitate juridică, părţile având obligaţia să se supună efectelor obligatorii ale actului jurisdicţional, fără posibilitatea de a mai pune în discuţie ceea ce s-a tranşat deja pe calea judecăţii. Prin urmare, hotărârea judecătorească produce efecte din momentul pronunţării, iar, după rămânerea irevocabilă, ea se situează în sfera actelor de autoritate publică, fiind învestită cu o eficienţă specifică de către ordinea normativă constituţională. Pe de altă parte, un efect intrinsec al hotărârii judecătoreşti îl constituie forţa executorie a acesteia, care trebuie respectată şi executată atât de către cetăţeni, cât şi de autorităţile publice. Or, a lipsi o hotărâre definitivă şi irevocabilă de caracterul ei executoriu, reprezintă o încălcare a ordinii juridice a statului de drept şi o obstrucţionare a bunei funcţionări a justiţiei.
Aceste sustineri sunt sprijinite si de Hotararea din 06.12.2007 a Curtii Europene a Drepturilor Omului (cauza Beian impotriva Romaniei) prin care a fost constatata incalcarea art. 6 alin. (1) din Conventia Europeana a Drepturilor Omului.
Prin Hotararea pronuntata in cauza Beian contra Romaniei, CEDO a condamnat Statul Roman pe motiv ca sistemul judiciar romanesc nu asigura stabilitatea circuitului juridic prin faptul ca permite pronuntarea in cauze identice a unor solutii contradictorii si diametral opuse.
De asemenea, in cauza Pilot Service contra Romaniei, CEDO a statuat ca obligatia de a executa o hotarare nu se limiteaza la dispozitiv, deoarece art. 6.1 din Conventie nu face nici o diferentiere intre cauzele prin care s-a admis actiunea si cele prin care s-a respins actiunea, hotararea trebuind sa fie respectata si aplicata indiferent de rezultatul procesului.
Mai mult de atat, in cauza Zazanis si altii contra Greciei, CEDO a statuat ca obligatia de a executa o hotarare nu se limiteaza la dispozitivul acesteia, iar autoritatile nu pot repune in discutie problema solutionata prin hotararea definitiva.
In plus fata de cele mentionate anterior, in cauza Amuraritei contra Romaniei[13], CEDO a stabilit ca dreptul la un proces echitabil garantat de art. 6&1 trebuie interpretat prin prisma preeminentei dreptului ca element al patrimoniului comun al statelor semnatare ale Conventiei, principiu enuntat in preambulul Conventiei.
Unul dintre elementele fundamentale ale principiului preeminentei dreptului este principiul securitatii raporturilor juridice, care presupune, printre altele, ca solutiile definitive date de instantele judecatoresti sa nu mai poata fi contestate.
Pentru respectarea acestui principiu statele trebuie sa depuna diligente pentru a putea fi identificate procedurile judiciare conexe si sa interzica redeschiderea unor proceduri judiciare referitoare la aceeasi problema.
Asadar, instantele sesizate ulterior nu ar fi trebuit sa mai repuna in discutie constatarile jurisdictiilor anterioare.In concluzie, CEDO a stabilit ca instantele sunt obligate sa tina cont de constatarile de fapt din procedurile judiciare anterioare, repunerea in discutie a situatiei solutionate definitiv prin alte hotarari constituind o incalcare a art. 6.1 din Conventie.
Hotărârea comisiei judeţene de fond funciar de validare a unei suprafeţe de teren,s-a dat potrivit sentinţei civile definitive şi irevocabile,urmează situaţia juridică a acesteia,iar comisia locală de fond funciar tocmai această validare doreşte ca instanţa să constate nulitatea absolută!
avocatnet.ro explicăm legislația
mike72_mail, utilizator
CABINET AVOCAT NICULESCU IONUT, Avocat
Gabriela Pintea, Consilier juridic
dorelbaiu