Repunere pe rol a unei cereri care a fost anulatã ca insuficient timbratã

@Avlil :bow:
:offtopic:

Se povesteste, o, preadreptilor, ca intr-o tara indepartata traia un tata care avea cinci feciori si un ogor udat de un paraias. Aceasta era toata averea. Se mai povesteste ca intr-o zi a venit un tiran care a poruncit sa se construiasca un stavilar, blocand toata apa. Dupa ce apa n-a mai curs, ogorul a devenit sterp iar familia a inceput sa flamanzeasca. Tatal s-a dus sa se planga tiranului insa acesta a pus slugile sa-l omoare. Fratele mai mare a fost si el cautat de slugile tiranului insa a reusit sa scape si a fugit intr-o tara indepartata unde s-a tocmit slujitor la niste negustori. Incetul cu incetul, fratele cel mare a ajuns sa castige bani si a inceput sa le trimita bani si fratilor lui mai mici. Am uitat sa va scriu ca mama murise sfarsita de nevoi si durere. Ca sa nu-i umileasca insa pe fratii mai mici si sa nu-i obisnuiasca cu pomana fratele mai mare ii ruga pe negustori sa poposeasca pe ogorul sterp si sa plateasca banii trimisi de el fratilor mai mici in schimbul unor servicii. Astfel, unul din frati a ajuns sa castige cativa banuti ingrijind camilele si magarii negustorilor, altul le ducea apa, altul le aducea lemne de foc iar ultimul, care avea un glas potrivit pentru cantat, le canta.
Intr-o zi tiranul care pusese stavilarul a murit iar fratele cel mare s-a intors inapoi ca impreuna cu fratii sai sa darame stavilarul si sa faca iarasi ogorul roditor. Insa fratii mai mici nu l-au recunoscut.
"Noi n-avem nici-un frate negustor" a zis unul dintre ei.
"Daca zici ca esti fratele nostru, descrie-l pe tata" Fratele cel mare l-a descris cum si-l amintea el, insa fratii mai mici il tineau minte altfel.
"Ogorul acesta n-a fost niciodata roditor" a zsi cel mai mic.
"Daca o sa daramam stavilarul, cuim zici tu, eu n-o sa mai pot trai ducand apa" "Nici eu n-o sa mai pot duce lemne pentru ca vor fi destule pe langa parau"
Fratele cel mare a incercat sa le explice ca el le trimitea banii si ca negustorii nu vor mai poposi acolo.
"Esti un mincinos!" Au strigat in cor fratii mai mici.
Intre timp locul tiranului mort a fost luat de alt tiran mai lacom si mai rau decat primul. Acesta afland despre ogorul sterp si despre cei cinci frati a trimis slugile sa-i prinda si sa-i faca robi.
In timp ce erau tarati in lanturi catre piata de sclavi iar garbaciul tiranului le despica spinarile fratii continuau sa se certe.

Sic cogito

ruxandra_zmeu a scris:

Buna seara
.aveam dreptul la apel in 15 zile dar de suparare nu am facut nimic

u.b.i.k., de acord cu umanismul, cu atitudinea protectoare de care trebuie să dea dovadă statul. Dar...

Nicio hotărîre judecătorească nu este scutită de posibilitatea contestării ei. Acum, dacă petentul a înţeles să renunţe la a mai face ceva în acest sens, nu este vina statului.

Apoi, după părerea mea, nicio acţiune în justiţie nu ar trebui promovată fără asistenţa unui avocat. Nu spun că trebuie să fie obligatorie asistenţa, ci doar că justiţiabilul ar trebui să şi-o impună, pentru a nu se trezi în situaţia în care nu ştie ce are de făcut, nu ştie ce e aceea o excepţie invocată de instanţă, nu înţelege ce înseamnă cînd instanţa îi spune că rămîne în pronunţare pe excepţie, nu ştie care este termenul pentru a ataca acea pronunţare şi multe altele.

Acelaşi stat i-a pus la îndemînă ajutorul judiciar, reprezentarea gratuită prin avocat. Nu statul este de vină că judecătorul, în loc să dea termen justiţiabilului de 80 de ani (pe care îl vede nepregătit în ale justiţiei) pentru a-şi angaja un apărător, în loc să-i spună cum stă treaba cu ajutorul judiciar, îl trimite scurt la plimbare: rămîne în pronunţare pe excepţie (ceea ce echivalează, în cvasitotalitatea cazurilor, cu admiterea excepţiei), în timp ce justiţiabilul rămîne cu ochii în soare.

Poate că despre umanismul slujbaşilor statului ar trebui să vorbim, nu despre umanismul statului în sine.