In cazul in care cineva este concediat datorita faptului ca se desfiinteaza postul, conform art.65 exista sanse de castig daca se face contestatie in instanta?
Daca da, care ar fi argumentele pe care ar trebui sa le aduc pentru a recastiga postul de la locul de munca?
Exista atat sanse de castig, dar si de pierdere intr-o astfel de contestatie.
Instanţa sesizată cu o cerere de constatare a nulităţii absolute a măsurii desfacerii contractului de muncă, în baza art. 65 din Codul muncii, nu poate verifica decât două elemente: dacă desfiinţarea locului de muncă a fost efectivă şi dacă desfiinţarea locului de muncă a avut o cauză reală şi serioasă.
Instanţa nu este chemată să se pronunţe cu privire la aprecierea criteriilor de rentabilitate avute în vedere de angajator la luarea măsurii concedierii şi nici cu privire la planul economic al acestuia. (Curtea de Apel Constanţa, secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale, decizia civilă nr. 158/CM din 22 mai 2007, în Revista română de dreptul muncii nr. 1/2008, p. 199)
Desfacere c.i.m.
arakys
Buna ziua !
Vreau sa intreb cat de legal este desfacerea unui cim din motive neimputabile angajatului dupa cum urmeaza: la asociatia de locatari, ... (vezi toată discuția)
Desfiintare post
nicolaie.s
Buna ziua
Daca angajatorul desfiinteaza un post si ii ofera angajatului un alt post cu aceleasi atributii, dar cu alta titulatura si cu salariul diminuat, se ... (vezi toată discuția)