mirei2012 a scris:
Nicoleeta a scris:
iuli_c a scris:
actiunea civila alaturata actiunii penale poate fi admisa in tot sau in parte
a.cand se dispune achitarea pe temeiul ca fapta nu este prev de lg penala
b.atunci cand se dispune incetarea procesului penal pe temeiul decesului inculpatului
c.cand se dispune achitarea pe temeiul ca fapta nu a fost comisa cu vinovatia prevazuta de lege
a-neintemeiata
b-nesolut
c-da
c si eu...parca atunci cand achita pt ca fapta nu e prev de lg pen ...lasa nesolutionata
Cand in tp sususpendarii ped sav o fapta pedepsita numai cu inchisoare revoca obligatoriu suspendarea art 96 alin 4
barem c
pt a-art 25 al 5-
-(5) În caz de achitare a inculpatului sau de încetare a procesului penal, în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza întâi, lit. e), f), g), i) şi j), precum şi în cazul prevăzut de art. 486 alin. (2), instanţa lasă nesoluţionată acţiunea civilă
ART. 16
Cazurile care împiedică punerea în mişcare şi exercitarea acţiunii penale
(1) Acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare, iar când a fost pusă în mişcare nu mai poate fi exercitată dacă:
a) ..........
b) fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege;..........................
la ,,A,,poate fi intemeiata solicitarea de reparare a prejudiciului dar temeiul nu ar mai fi o fapta penala,ci o alta forma de raspundere(civila,contractuala,etc) iar valorificarea nu se poate face la instanta penala (aici fiind accesorie act civ)