catalin1980 a scris:
iuli_c a scris:
dobandirea drepturilor de catre tertul beneficiar al stipulatiei pt altul are loc
a.la momentul acceptarii contractului de catre tertul beneficiar ,prin act autentic
b.la momentul aceptarii,chiar si tacite ,a contractului,de catre tertul beneficiar
c.la momentul incheierii contractului dintre stipulant si promitent
Nu prea stiu cum e aici.Normal este nevoie de acceptarea tertului beneficiar.Dar neacceptarea functioneaza ca o conditie rezolutorie de desfiintare retroactiva,asta inseamna ca drepturile tertului ar cam preexista din momentul incheierii contractului dintre stipulant si promitent.
Hai sa zic C
Art. 1.286. Acceptarea stipulatiei. (1) Daca tertul beneficiar nu accepta stipulatia, dreptul sau se considera a nu fi existat niciodata.
barem B
Comentariu 1. Valoarea juridică a acceptării stipulaţiei de către terţul beneficiar. Tradiţional, doctrina este unanimă în a conferi acceptării stipulaţiei de către terţul beneficiar doar rolul de confirmare şi consolidare a dreptului născut în favoarea acestuia, cu consecinţa că un eventual refuz determină ineficacitatea stipulaţiei, urmând a fi executată în favoarea stipulantului (a se vedea C. Stătescu, C. Bîrsan, Obligaţiile, p. 74; L. Pop, Obligaţiile, vol. II, p. 607). Noul Cod civil schimbă concepţia asupra acestui aspect, prevăzând în alin. (1) al art. 1286 că neacceptarea stipulaţiei de către beneficiar se soldează cu constatarea inexistenţei dreptului. Astfel, noua reglementare acordă o mai mare importanţă rolului terţului beneficiar în mecanismul stipulaţiei, cu consecinţe asupra naşterii dreptului în patrimoniul acestuia; rezultă că în ipoteza decesului beneficiarului înainte de acceptare, se consideră că dreptul nu a existat niciodată în patrimoniu, cu două consecinţe principale: netransmiterea dreptului către succesori şi imposibilitatea de urmărire din partea creditorilor chirografari. În schimb, conform tezei finale a alin. (2), decesul stipulantului sau al promitentului intervenit anterior acceptării nu are niciun efect juridic, beneficiarul putând accepta ulterior dreptul. Articolul 1286 nu conţine prevederi referitoare la formele necesare de manifestare a acceptării beneficiarului, astfel că devine aplicabilă regula ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus; de asemenea, se poate recurge la raţionamentul analog stabilit în doctrină pentru confirmarea din partea beneficiarului, potrivit cu care confirmarea (a se citi acceptarea) poate fi expresă sau tacită (a se vedea L. Pop, Obligaţiile, vol. II, p. 611). Dispoziţia legală analizată pare să schimbe optica asupra naturii juridice a stipulaţiei de a fi o veritabilă excepţie de la principiul relativităţii, întrucât se acordă consimţământului beneficiarului un rol activ în privinţa naşterii dreptului în patrimoniul acestuia.-Baias