Ca regulă, poate fi audiată ca martor orice persoană care are cunoștință de faptele cauzei. Prin excepție de la această regulă, art. 315, alin. (1), pct. 2 Cod procedură civilă prevede că nu poate fi ascultat ca martor concubinul, prin urmare propunerea dvs. de a fi audiată amanta soțului va fi respinsă de instanță. Celelalte persoane, în măsura în care nu sunt ”în legături de interese cu vreuna din părți”, pot fi audiate ca martori.
Dvs., prin cererea de chemare în judecată, veți propune ca martori pe X, Y și Z și veți preciza adresele unde domiciliază. În măsura în care nu cunoașteți adresele de domiciliu, veți solicita citarea lor la locul de muncă și veți menționa în cerere adresa.
Proba cu martori se va pune în discuția părților la unul dintre termenele de judecată iar instanța se va pronunța asupra ei. Dacă instanța încuviințează administrarea acestei probe, va cita martorii, martori care sunt obligați să se prezinte și să spună tot ceea ce știu. Neprezentarea în instanță a martorului legal citat sau refuzul acestuia de a depune mărturie când este prezent în instanță se sancționează cu amendă judiciară de la 50 lei la 700 lei.
ART. 315 Cod procedură civilă
Persoanele care nu pot fi ascultate ca martori
(1) Nu pot fi martori:
1. rudele şi afinii până la gradul al treilea inclusiv;
2. soţul, fostul soţ, logodnicul ori concubinul;
3. cei aflaţi în duşmănie sau în legături de interese cu vreuna dintre părţi;
4. persoanele puse sub interdicţie judecătorească;
5. cei condamnaţi pentru mărturie mincinoasă.
(2) Părţile pot conveni, expres sau tacit, să fie ascultate ca martori şi persoanele prevăzute la alin. (1) pct. 1 - 3.