Divortat, custodie comuna, copilul de 11 ani poate fi scos din tara fara ca el sa-si doreasca?

Instanţa poate da o hotărâre ca să-i duceţi copilul acolo, instanţa e suverană, poate hotărî cum vrea, în definitiv legile se interpretează- paharul umplut pe jumătate e pe jumătate plin sau pe jumătate gol?-şi chiar dacă emite hotărâri contra raportului psihologic, contra voinţei exprimate în faţa instanţei a copilului, nu poate fi trasă la răspundere.
În cazul dvs., este puţin probabil, dacă nu chiar imposibil, ca în iulie 2014 să fiţi obligat de instanţă să-i duceţi copilul, pentru că:
1.un proces pentru program de vizită, pe care îl poate iniţia doar doamna, chiar şi prin procedura de urgenţă-ordonanţa preşedinţială-durează mai mult de 2 luni.
Este nevoie de anchetă psihosocială la domiciliul doamnei, care domiciliu nu e, fiindcă presupun că nu e căsătorită şi nici acte pe adresa respectivă nu are
2.ancheta psihosocială în afara ţării se face prin comisie rogatorie, procedeele birocratice sunt de durată, dar s-ar putea chiar să fie imposibil să se facă, fiindcă doamna nu are nici un statut acolo, azi poate fi concubina unuia, mâine a altuia...

Imi joaca mie feste logica ? daca ar fi plecat in Japonia ... ar fi posibil ca o instanta sa ma oblige pe mine sa duc copilul in vizita la sotul care a plecat de bunavoie acolo ? - sper ca a fost doar un exemplu ptr a intari suveranitatea instantei :) ... sper sa nu fi exsitat un precedent.
Citeam caz in care un parinte era casatorit cu un cetatean strain si vroia sa-si dua copilul acolo, si nu putea face asta ca celalalt parinte nu era de acord(din rea intentie). Si dumeneavostra imi spuneti ca un copil cetatean roman poate fi obligat sa-si paraseasca tara?

Eu spuneam că uneori, instanţele dau hotărâri care sfidează logica.
Ceea ce spuneţi dvs. este perfect logic.Nu vreau să încalc regulamentul forumului, dar chiar recent o instanţă a dat custodie comună unui părinte care are condamnări penale pentru violenţă, pentru abandon minor, ordin de protecţie pentru ameninţări cu moartea, etc., hotărâre consfinţită de Curtea de apel.
La fel, eu personal am avut parte de o hotărâre de vacanţă a tatălui cu minorul, prin Ordonanţă Presedinţială, în condiţiile în care:
1.exista deja o hotărâre, cu câteva luni în urmă, privind programul de vizită, neonorat de beneficiar, tot prin procedura de urgenţă
2.procesul de fond pentru programul de vizită era în derulare, exact cu aceste 2 capete de cerere: vizită minor şi vacanţă minor. Prin cele 2 hotărâri, s-a fentat procesul de fond
3.Motivele chemării în judecată au fost interdicţia mamei de a permite relaţia copil-tată, minciună, dovedită cu martori şi înscrisuri în procesul de fond
4.Excepţia puterii lucrului judecat invocat de mine nu a fost pus în discuţie:"Să lăsăm asta"-contrar oricărei legi de funcţionare a instanţelor (vedeţi că anumite procese durează 8-10 ani, invocându-se diverse excepţii care, în mod normal, trebuiesc analizate înainte de a se intra în fond)
5.Programul dat a fost zilnic, 3 săptămâni, în miezul verii, în orele de somn ale copilului: 14-18; judecata s-a terminat la prima înfăţişare, fără ca mama şi avocata mamei să poată deschide gura. la uimirea mea, judecătorul a spus, de la înălţimea inamovibilităţii sale: Dacă nu vă convine, faceţi recurs!
Domnule, asta e Justţia pe care am cunoscut-o eu; nu vă doresc să aveţi treabă cu ea.

Domnule gdani, acum alta e problema, ca nu sunt bani pentru excursie? Pana acum nu era asta, a aparut dupa ploaie?
Unui copil nu-i trece sentimentul de abandon, sentimentul asta creste in el in timp. E normala reactia copilului, o iubeste si simte ca a fost parasit a doua oara. Reactioneaza absolut normal.

Bun, daca ar vrea copilul de unde ar aparea banii? Daca ar aparea, atunci sa va spun ceva: copilul vrea, dar nu vrea sa accepte, e o dualitate in el, saracul. Jinduieste dupa ea, vrea ca EA sa il vrea.
Nu lasati pe umerii lui decizia, copiii trebuie ascultati, respectati, dar si indrumati spre decizia corecta.

Acum ceva timp am avut un caz, copil de aproape 12 ani, care nu voia sa mearga sa fie audiat de judecator. Ok, hai sa vorbesc cu copilul.
Mergem la Mac, nah!... luam o jucarie si il intreb daca are nelamuriri; copilul vrea sa vorbeasca doar cu mine, asa ca parintele a plecat; imi zice ca nu doreste sa spuna cu cine vrea sa stea.
Va spun sincer, atata maturitate rar am vazut si la adulti. Ceea ce spunea copilul era nu numai corect, dar e si recomandat sa se intample asa: nu trebuie copilul sa decida cu cine sa stea si nici macar sa simta ca o face.
Din nefericire, sunt oameni, judecatori, parinti, avocati, psihologi, care intreaba copilul:”Vrei sa stai cu mama sau cu tata?” Este complet injust pentru acel copil si poate fi chiar traumatizant, pentru ca adultul care intreaba stie ca nu e decizia copilului, dar copilul nu stie.
I-am spus adevarul, numai adevarul si tot adevarul: nu trebuie sa spuna decat ceea ce vrea, nu trebuie sa raspunda decat la intrebarile la care doreste sa raspunda si sa nu-i fie teama sa spuna: Nu vreau sa raspund la asta.
M-a intrebat daca poate sa spuna ce vrea, cine va afla, daca poate afla mama sau tatal, ce altceva mai poate face, daca va fi vreun parinte sanctionat ca nu raspunde el la intrebari.

Cand a iesit din camera judele, mi-a spus ”Bravo, doamna avocat!” si ma gandeam cat e luare in balon si cat nu. Jucaria pe care am primit-o in ziua aia de la copil mi-a fost tare draga. Era fericit, era usurat, era linistit. Nu a fost un test, dar simtea ca a trecut.

Nu este decizia copilului daca sa mearga la scoala sau daca sa mergeti dv. la serviciu, daca trebuie sa faca analize sau sa-si faca temele. Este insa dreptul lui sa aiba toate posibilitatile deschise, sa nu i se puna oprelisti in a cunoaste lumea, viata, parintii, drepturile lui.

Poate sunt mai melancolica in seara asta, sa ma iertati. Nu inteleg cum se pune problema daca sa faca pruncul o excursie care, financiar, nu e posibila.
Cineva spunea ca dupa ce devii parinte, nu mai dormi linistit.

Vise linistite copiilor vostri!

Doamna AVLIL, apreciez solidaritatea materna, dar mie imi trebuiesc dovezi pentru a lua o decizie , este vorba de copilul meu.
Nu pot schimba psihologul care e si el femeie cu copii doar pentru ca nu e solidar cu fosta sotie, importante sunt rezultatele, Copilul este in terapie de ceva timp si rezultatele sunt mutumitoare, a luat 6 de 10 in ultima saptamana. E greu sa-i schimbi terapeutul copilului dupa ce ei si-au creat o legatura si copilul are incredere in terapeut, si sincer ii da numai sfaturi bune. Copilul vorbeste zilnic cu mama. Mama nu are program de vizita dar il poate vizita oricand doreste si il poate lua de acasa oricand poate, fara a fi nevoita a avea un program, care din punctul meu de vedere ii restrictioneaza relatia cu copilul nostru. In August cand v-a veni in tara, copilul isi va petrece timpul cu ei.
Problema era ca fosta sotie isi dorea ca, copilul sa-si petreaca toata vacanta de vara la ei.
sa-l duc in Iulie si sa se intoarca ei in August. Sa o luam logic ... eu am 3 saptamani de vacanta in vara asta, ziua mea de nastere e in Iulie, In August vin ei aici si copilul isi va petrece timpul cu ei. Moral si frumos ar fi sa ne gandim ca eu nu sunt parinte doar in timpul anului scolar, si poate vreau ca in concediu sa fie si el cu mine (sper sa-mi iertati egoismul). deci daca calculam si presupunem ca imi iau concediu din 1 iulie pana in 21 ... ar trebui sa duc copilul acolo in 21 ca ei sa se intoarca in 1 august. Pentru mine nu are sens.
Banii nu sunt o problema, doar lipsa de comunicare intre parinti.
Oricum pregatirea pentru a vizita domiciliul mamei se pregateste la terapie, e bine ca el sa inteleaga si sa-si doreasca sa meaga acolo.
Nu am nimic contra in a-si petrece o parte din vacanta in alta tara, sau chiar sa-si schimbe domiciliul acolo dar el trebuie sa isi doreasca asta. Nu e important ca eu imi doresc ca el sa ramana cu mine ... asta e cea mai mica grija a mea daca el isi doreste altfel. Topicul era ... daca e posibi sa il scoata cu forta din tara, pe partea cu ajutatul lui sa mearga acolo cu placere lucram la terapie... si nu exclud ca sa ma duc cu el acolo pentru o saptamana (am 3 rude in tara respectiva la distante relativ mici de domiciliul mamei), dar nu acum , trebuie sa astept ca psihologul sa-mi spuna ca e pregatit pentru asta.
Hai sa incercam sa schimbam sexele (poate e un defect profesional si intalniti doar tati care isi urmaresc numai orgoliile personale) ... si eu sa fiu mama si tatal e plecat din tara :) ... parca lucrurile stau putin diferit asa ... eu fiind saraca parasita cu copil :)

Partea buna a povestei asteia e ca am reusit dupa 3 zile de incercari esuate sa ajungem pe aceasi lungime de unda si sa inteleaga ca e mai important ce simte copilul decat ce ne dorim noi.