Suntem divortati, avem un baiat de 11 ani care locuieste cu mine (are domiciliul la mine). Fosta sotie nu are program de vizita, este custodie comuna.
Fosta sotie a parasit tara si si-a inceput o relatie in strainatate (inca nu sunt casatoriti). Ea doreste ca eu sa duc copilul acolo in vizita sa-si pastreze legaturile cu copilul ca este dreptul ei , problema este caci copilul nu isi doreste sa meraga la ea. Ei nu au o relatie tocmai apropiata, si increderea in ea este foarte mica.
Eu sunt de acord sa mearga la ei ... dar numai dupa ce vin ei prima data in tara sa-i cunoasta noua familie. si sa-l ajute sa-si doreasca sa isi petreaca vacanta cu ei, incerc sa fac ce e mai bine pentru copil, si nu consider oportun sa-l trimit sa locuiasca intr-o casa si familie cu o luna vechime, ea neavand nici un venit.
Exista vreo modalitate de a-l forta pe copil sa mearga la ea ?
Exista posibilitatea ca eu sa cer un porgram de vizita, in care sa cer sa raman in tara copilul ?
Imi este foarte greu ca daca ea incerca sa ma forteze sa fac un lucru si nu ma lasa sa-l fac cum cred eu mai bine (Copilul merge la terapie la psiholog, si ma gandeam sa vorbeasca psihologul sa-l ajute sa-si doreasca sa-si viziteze mama).
Nici nu stiu ce sa fac :sorry: , poate sunt subiectiv, dar simt ca mama lui incercand sa-i faca bine ii face numai rau(din egoism).
La telefon mi-a spus ca daca nu-l sa cer custodie unica si ea poate fi fericita in alta familie - nu-mi pot imagina cum poate gandi asa o mama ?!?!
Dna avocat AVLIL, nu inteleg unde vreti sa ajungeti cu aceste postari...la topic-ul meu postati link catre acest subiect, iar la acest topic postati link catre topicul meu...Probabil vreti sa demonstrati mie si acestui domn ca nu tineti cu o anumita parte, feminina ori masculina, desi in toate comentariile asta pare ca faceti.
Insa nu sunteti deloc convingatoare, incercati sa fiti subiectiva si sa empatizati cu anumite situatii, si atunci va vor iesi altfel raspunsurile.
Nu este intotdeauna benefic pentru copil contactul cu ambii parinti, nu inteleg de ce aveti aceasta impresie...ati crescut cumva fara unul dintre parinti de sunteti atat de pornita asupra acestui aspect? Imi cer scuze, nu vreau sa spun ceva necuvenit, dar sincer cred ca v-ati gresit vocatia, pt ca din cate observ, facultatea de psihologie ati fi iubit-o mult mai mult...spun asta pentru ca de cate ori cere cineva un sfat in materie de DREPT, raspunsul dumneavoastra se rezuma la 90% din PSIHOLOGIE, si 10% din DREPT...
Cred ca suntem capabili si singuri sa ne analizam psihologic, iar daca nu suntem, vom cere sfatul unui specialist...asa cum nici legile nu le cunoastem perfect si cerem sfatul unor avocati, si ne trezim cu raspunsuri din alte domenii.
Si va citez: "Eu... ea... eu... ea... saracul copil." Pai da doamna, atata timp cat un cuplu este divortat/despartit/separat, nu se mai pune problema de "noi", ci de "el,ea"...dumneavoastra nu trebuie sa compatimiti copilul, pentru ca nu stiti situatia exacta...poate copilul este ferit de aceste discutii di dezacorduri intre parinti, poate totul se rezolva "in culise", fara a sti copilul tot ce se petrece...parintii pot discuta cand copilul este la scoala, gradinita etc.
N-am putut citi toate postarile la acest subiect, dar mi-a fost suficient sa citesc inceputul subiectului... Si sincer nu inteleg de ce sunteti mereu "Gica contra" atat impotriva femeilor, cat si a barbatilor... Dar un lucru stiu sigur...nu se stabileste domiciliul minorului la tata, decat in putine situatii...nu cred ca acest domn merita sfidarea si sarcasmul pe care i-l aratati. Daca era o persoana de ultima speta, nu mai locuia copilul cu dansul. Si revin inca o data, daca spuneti ca nu tineti partea femeilor sau barbatilor in special, aveti o problema cu cei care au ramas cu copilul? Pentru ca, spuneti-mi dumneavoastra dna avocat, ce fel de mama e aia care isi lasa copilul ca sa plece in alta tara pentru alt barbat??? Una este sa se desparta si sa ramana in aceeasi localitate, sau macar in aceeasi tara ca sa fie aproape de copil, si alta e sa plece cat mai departe, pt ca nimic nu poate suplini lipsa unei mame. Si poate crede ca isi spala pacatele avand vointa de a chema copilul in vizita la ea, dar greseste...Mai ales ca nici copilul nu vrea sa mearga la ea, deci nu stiu ce mod de gandire aveti, dar in mod sigur este gresit. La 11 ani, un copil este suficient de mare incat sa stie pe cine vrea si pe cine nu vrea in viata lui...nu poti sa ii impui sa isi iubeasca mama daca el o reneaga pt ca l-a parasit! Mai ganditi si din perspectiva "ce este CU ADEVARAT bine pentru copil", nu doar "ce CREDETI dumneavoastra ca este bine".
Si ma repet: empatizati cu persoana careia ii raspundeti, pt ca e clar ca nu o faceti...Daca totusi ati facut-o, inseamna ca ar trebui sa va ridic o statuie, pentru ca, doamna, daca dvs ati fi fost in stare sa ramaneti cu un barbat cum este tatal copilului meu, doar pt a avea copilul tata, inseamna ca sunteti o eroina!
Acestea fiind spuse, va rog sa imi scuzati comentariul atat de lung. O zi buna!
--- off topic
Ca parinte precizez :
Va asigur ca am toata disponibilitatea ca ei sa aiba o relatie cat mai apropiata posibila.
O precizare pentru cine crede ca incerc sa-i departez, mama copilui a plecat de doua saptmani din tara , urmeaza sa se intoarca luna aceasta pentru 2-3 saptamani si sa plece in Iunie inapoi, apoi se v-a intoarce in August ... deci pana in toamna perioada in care nu va fi aproape de copil este de 40-50 zile. din punctul meu de vedere este doar un moft. Cat timp este in tara poate merge la domiciliul copilului oricand doreste si la orice ora, indiferent daca eu sunt sau nu acasa. Nu are nici o restrictie de nici un fel.
Singura problema care o vad este lipsa de incredere in mama, si pentru a-i castiga increderea nu cred ca o actiune in forta ajuta, doar imi saboteaza mie si terapeutului eforturile de a-i apropia.
Daca dupa luna August cand copilul ii va cunoaste familia, tot nu isi va dori sa mearga la mama in vacanta, atunci voi fi nevoit sa ma gandesc serios in a-l insoti in tara respectiva, pentru a-i inspira copilului incredere.
Scuze doamna AVLIL pentru "bulversarea" mea, totusi am luat in calcul sfatul dumeanvoastra, dar nu pentru vacanta de vara care urmeaza, este posibil ca in vacanta de iarna sa le facem o vizita.Sper ca linkul respectiv este pentru a-mi arata ca nu sunteti partinitoare in functie de sex. Nu doresc custodie unica, pana acum am reusit sa-i implic si pe bunicii materni sa-l ajute si sa-i simta aproape.
--- end off topic
Multumesc doamna AvAlinaBadea, pentru oprinia dumneavoastra.
[offtopic]Legile si justitia nu sunt facute pentru copii ci impotriva lor si nimeni nu tine cont de ce simt ei.Domnule gdani,copilul NU POATE FI PACALIT,sunt singurele categorii umane care nu cunosc compromisul, de aceea va recomand sa discutati liber cu el ca si prieten fara sa-i mai impuneti ceva.In momentul despartirii a fost jignit ,umilit si ii va trebui mai mult timp ca sa accepte,fiindca nu poate sa inteleaga,noua situatie.Aveti o misiune grea dar cu multa dragoste veti gasi rezolvarea problemelor impreuna cu el.Acesti copii sunt mult mai maturi si va recomand sa va purtati ca si cu un om care are responsabilitati deoarece o alegere atat de grava cum este a pleca sau nu la..mama apasa pe umarul lui foarte puternic,si va trebui sa gaseasca el solutia in sfletul lui.Aici e misiune Dvs foarte grea.Nu implicati justitia.Incercati sa discutati cu fosta sotie,timpul este scurt de la evenimente,va trebui sa aveti rabdare ,sa reactionati cu calm chiar daca va vine sa trintiti ceva de pereti.Si trebuie sa repet dicutati cat mai mult cu copilul dar NU subiectul.Lasati-l sa spuna el.
Nu stiu daca va ajuta ce v-am transmis dar am trecut prin traume mari ,eu si copilul si cunosc urmarile.Marcarea este pe viata dar ura catre persoanele care l-au agesat psihic sau fizic il poate distruge.
Domnule gdani, va multumesc pentru deschidere si, se pare trebuie sa revin sa imi cer scuze.
Multumesc pentru ca, in spatele cuvintelor taioase, cum bine spunea cineva, ati gasit de cuviinta sa luati in calcul ideea, facand abstractie de omul care a pornit-o.
Nu conteaza atat daca mergeti sau nu acolo, conteaza sa fiti deschis la asta. Copilul va simti. Pentru ca, desi nu pare, toate cele aratate de mine sunt chestiuni de care se tine seama, legal, intr-o instanta: disponibilitatea copilului, de unde vine ea, ce face fiecare parinte, cum colaboreaza, toate astea conteaza juridic tocmai pentru ca astea conteaza pentru copil.
Conteaza atat de mult, incat tampenii de anchete sau rapoarte psihologice care recomanda ca un copil sa nu mearga la un parinte sunt eliminate din start. Pentru ca nu sunt argumentate in nici 1% din cazuri si sunt, de regula, pro causa.
Oricum, nu mai conteaza, ma bucur ca am facut efortul acesta, sper sa intelegeti ca nu ma intereseaza absolut deloc sexul, rasa, orientarea religioasa ori de alta natura a userului. Stiu ca pare agresiv modul in care imi expun ideile, dar agresiva e si o decizie a unui parinte impotriva copilului sau. Agresiv e si sa citesc comentarii despre cati parinti am avut eu sau cati copii nu am pentru ca incerc, dezinteresat, sa arat cum gandeste o lege a firii, a societatii.
Toate astea nu conteaza atata timp cat un parinte in plus are deschiderea de a intelege nevoia copilului sau de celalalt parinte. Va apreciez pentru asta, ma bucur ca fiul dv. are norocul de a-i fi dv. tata.
Inca odata, scuzati-mi agresivitatea aparenta, in special cea din mesajul in care ma adresam dv. ca undei femei. Uneori, cand alte sanse nu sunt, ai impresia ca o palma il poate trezi pe cel de langa tine. Poate nu a fost corect fata de dv.
Stimate domn. Chiar daca ati primit foarte multe mesaje indraznesc sa va dau si eu un ,,sfat,,.Am trecut acum 10 ani prin aceeasi trauma ca si dumneavoastra , diferenta era doar varsta copilului. Al meu atunci avea doar 6 ani si chiar nu pricepea nimic din ceea ce se intampla in viata lui.Si el a avut aceeasi atitudine fata de tatal lui chiar daca custodia nu era comuna Am fost acuzata ca nu -i dau voie sa-si vada copilul cand de fapt copilul nu dorea ,am incercat sa-l fac pe copil sa-si doreasca o intilnire cu tatal lui .... toate eforturile au fost zadarnice. Dupa aprope 3 ani cand acesta a acceptat sa-si vada tatal si s-au intalnit , intalnirea a durat maxim25 minute . Asta deoarece copilul nu se regasea in nimic din ceea ce tatal incerca sa insinueze, era deja mare si faptul ca eu nu-l vorbisem de rau pe celalat parinte si nu am considerat niciodata copilul o marfa de pe un raft sau o valiza pe care poti sa vii cand vrei sa o iei sau nu , dezamagind in acelasi timp, a facut ca el sa inteleaga mai mult decat ma asteptam . Azi este adolescent si nu are traume sau pareri de rau, il priveste pe tatal sau ca persoana care i-a dat viata fara insa a se implica in cresterea si educarea lui. Nu-l judeca nicioadata si asta ma face sa cred ca este un baiat super OK. Sfaturi legale sau mai putin inspirate ati primit. Eu va spun doar sa aveti incredere in dumneavoastra si copilul dumneavoastra ( o sa fiti surprins de maturitatea lui) , sa aveti rabdare si nu in ultimul rand incercati sa fiti fericit .
Va doresc multa sanatate .
Vizitarea minorului
mary1970
In urma divortului, mamei ii este incredintat copilul minor, iar tatal are drept de vizita in week-end. Dupa diverse sicane pe care le face tatal cand afla ca ... (vezi toată discuția)
avocatnet.ro explicăm legislația
gi-jane2, moderator
mary1970