avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 644 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Drept civil - moşteniri, drept de ... Procesoman/ã ?
Discuție deschisă în Drept civil - moşteniri, drept de proprietate şi altele

Procesoman/ã ?

Bună seara,

Presupun că cei care au citit postările mele cred că sunt vreo/un procesoman/ă. Nu cred că aș fi, dar, din păcate, după moartea tatălui meu, moștenirea mea au fost procesele. Procese care m-au obligat ?! să mă lupt cu morile de vânt. Mă lupt/ luptam doar din cauza faptului că am acte care ar putea dovedi că tatăl meu, ulterior mama mea, au fost nedreptățiți.

În anul 1970 bunicii mei paterni au cumpărat un teren de 400 de m.p. Cu acea ocazie s-a încheiat un p.v. de cumpărare, acesta fiind semnat și de doi martori. În continuarea acelor 400 de m.p. sunt încă 250 de m.p. teren, pe acesta aflându-se o casă. Proprietarii casei au vândut 400 de m.p. bunicilor mei. La acea vreme, cu ocazia cumpărării, lotul nu era dezmembrat, dar, fiind vânduți acei 400 de m.p., proprietarii acestui teren au devenit bunicii mei, după moartea acestora, prin dezbaterea succesiunii, proprietari au devenit copiii acestora. Există schița dezmembrării, cât și cartea funciară în care apar numele celor patru moștenitori.

După un timp, proprietarii casei au vândut casa și terenul pe care se află aceasta. Împreună cu casa au vândut și restul terenului, acei 400 de m.p.ai căror proprietari erau bunicii mei. Tatăl meu i-a dat în judecată pe cumpărători. În anul 1993 s-a obținut dezmembrarea terenului. Tatăl meu era în proces cu cumpărătorii lotului. În timpul proceselor cumpărătorii au vândut casa și cei 400 de m.p.altor cumpărători. Desigur, tatăl meu i-a acționat în judecată și pe aceștia. Și acești cumpărători au vândut totul unui alt cumpărător. În timpul proceselor tatăl meu, cu acordul celorlalți frați, muncea lotul de 400 de m.p., cultivând sorg(tătarcă), plantă din care se confecționează mătură, tatăl meu având autorizație de confecționare a măturilor.
Ultimul cumpărător, în pofida faptului că tatăl meu a câștigat în toate instanțele, în batjocură, a așteptat ca sorgul să aibă vreo 30 de cm, și în toiul nopții a tăiat recolta. S-a depus o plângere la poliție împotriva acelui individ. Dar, desigur, poliția nu i-a făcut nimic. Distrugerea recoltei a continuat în lanț,în fiecare an, individul fiind prins de către poliție în flagrant, dar nu i s-a făcut nimic. Atunci, când tatăl meu a câștigat și la Curtea de Apel, hotărârea fiind definitivă și irevocabilă, individul, desigur în bătaie de joc, nu s-a mulțumit doar cu distrugerea recoltei, ci cu un buldoexcavator a scos pământul din mijlocul grădinii, pământul scos transportându-l într-un alt loc. Cu acea ocazie a creat un crater adânc de cca 2,5 metri adâncime pe jumătatea suprafeței grădinii.
Tatăl meu, știind că a câștigat procesul, a cumpărat pământ, a umplut craterul creat de acel individ și a semănat iar sorg. Individul iar a așteptat să crească sorgul, și iar l-a tăiat/distrus. Din cauza acestor întâmplări tatăl meu s-a îmbolnăvit, după asta i s-a luat și casa, până la urmă a decedat. De atunci grădina este în paragină.

Cel care a cumpărat casa și terenul de 400 de m.p. care, conform cărții funciare aparține moștenitorilor bunicilor mei, din anul 2006 a pus în vânzare casa plus terenul bunicilor mei. Nici până în ziua de azi nu a găsit cumpărător. Presupun că acel lot de 400 m.p. se află încă pe numele moștenitorilor bunicilor mei, patru la număr, dacă nu cumva acel individ foarte influent, ultimul cumpărător, cumva, nu a rezolvat trecerea lotului pe numele său.

Pe vremea proceselor cumpărătorul a spus tatălui meu că lui nu îi va face nimeni nimic, mai ales poliția. Și așa a și fost. Și-a bătut joc de proprietatea și de munca tatălui meu așa cum a vrut el. Cu mult succes.

Trăind aceste întâmplări, nici acum nu îmi vine a crede că se pot întâmpla asemenea lucruri. Parcă aș trăi într-o zonă crepusculară, neputându-se face nimic.

Le mulțumesc celor care mi-au citit rândurile. Cu mult respect, P. E.




Cel mai recent răspuns: SCPA Radu si Asociatii , Avocat 19:26, 21 Septembrie 2020
Bună seara,

Am scos cartea funciară a terenului de 650 de m.p.

Apar acei 250 de m.p., terenul pe care se află casa, acesta fiind pe numele celui cu care a avut proces tatăl meu. Pe terenul de 400 de m.p. apar numele moştenitorilor bunicilor mei, dar pe fiecare nume apare o linie orizontală ca şi cum aceste nume ar fi tăiate.

Pe nicio carte funciară nu am văzut un asemenea lucru. Cred eu, dacă un nume este şters dintr-o carte funciară, acel nume este şters, nu tăiat.

Oare ce înseamnă acest lucru ?

Vă mulţumesc pentru eventualele răspunsuri.
Gasiti hotararea judecatoreasca (hotararile) prin care tatal dumneavoastra a castigat litigiul cu cumparatorii.

La CF se pot intampla multe, printre care si neleaglitati, cum ar fi taierea numeolor proprietarilor astfel incat cel care are 250 mp sa poate pretinde ca e singur proprietar, in mod normal insa, daca se rectifica o CF, numele proprietarului nu este insa sters, ci apar unul sub altul instrainarile succesive (conventionale sau ca urmare a unor hotarari). Deci acea taiere poate fi un artificiu prin care sa poata fi inselati eventuali cumparatori.

Gasiti hotararile si actionati in judecata OCPI pentru clarificarea situatie CF.

~ final discuție ~

Alte discuții în legătură

Rol diminuat din greseala? mariamihalache mariamihalache Tatal meu a primit de la mama sa, cand s-a insurat in 1959, o parcela de 1800 m2 pe care i s-a facut rol. Cand s-au facut acte de proprietate prin 1991, s-a ... (vezi toată discuția)
Retrocedare teren mariusbt1 mariusbt1 buna ziua.ma numesc marius si as dori sa ma lamuriti in privinta unui teren 4500 mp,care este mostenire de la socrul meu[care acesta la randul sau la cumparat ... (vezi toată discuția)
Legea 18 felicialuncasu felicialuncasu Buna ziua Ma numesc Felicia si sunt din Botosani. Am vazut discutiile de pe forum si am vazut ca raspundeti, pe intelesul tuturor, unor probleme care nu le ... (vezi toată discuția)