Buna seara,
Lucrez intr-o institutie de 6 ani si 6 luni. In aceasta perioada am condus un departament care si-a indeplinit si depasit targetul alocat si asumat. In 18.02.2014 am fost anuntata verbal de catre superiorul ierarhic direct ca incepand cu 01.04.2014 departamentul se va inchide invocand motive de piata, conditii neinputabile mie sau colegilor. Mentionez ca nu am primit nici o informare scrisa in acest sens. Varianta alternativa mi s-a propus relocarea pe o alta pozitie intr-un alt oras, pozitie pe care am acceptat-o, am urmat chiar si un training in acest sens.
Pana astazi nu am primit nici un act aditional cu modificarea functiei, in tot acest timp s-a modificat ROF-ul si functia pentru care am fost pregatita nu se regaseste in acesta, conform noului regulament s-au scos la concurs alte pozitii pentru care am aplicat m-am prezentat la concurs, am fost acceptata tot verbal mi s-a predat un portofoliu, de aceasta data pe mail, pe care sa-l administrez, conform noii organizari in acest moment ierarhic ma subordonez unei alte persoane, insa tot nu am nimic scris din partea angajatorului functia mea fiind cea initiala, in acest moment a unui departament inchis. Astazi am fost anuntata verbal de fostul superior ca vom inceta raporturile de munca deoarece departamentul condus de mine s-a inchis iar cel pentru care lucrez in prezent dar in care din punct de vedere legal datorita faptului ca nu exista un act aditional semnat de mine si angajator, nu sunt incadrata nu sunt dorita.
Deoarece sunt pusa in fata unei situatii neplacute intrebarea mea este daca pot sa ma adresez instantei cu acest caz.
Intre timp, dv. puteti initia procedura de mediere cu angajatorul. Ceea ce este foarte important in cadrul unei medieri este ca dv. sa stabiliti exact care va sunt pretentiile si care aspecte si in ce masura sunteti dispusa sa le negociati.
Tineti-ne la curent.
Bonusuri vs salariu
EpsioloN
Buna seara. Lucrez intr-un call center , cand m-am angajat mi sa spus ca o sa am salariu fix +bonusuri in functie de target. 2 luni de zile nu am primit nici ... (vezi toată discuția)