avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 395 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Drept penal - probleme serioase cu ... Administrator bloc = functionar public?
Discuție deschisă în Drept penal - probleme serioase cu dreptul

Administrator bloc = functionar public?

Art. 175 (2) din CP prevede:
(2) – De asemenea, este considerată funcționar public, în sensul legii penale, persoana care exercită un serviciu de interes public pentru care a fost învestită de autoritățile publice sau care este supusă controlului ori supravegherii acestora cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu public.

Administratorul de bloc (care poate deservi sute sau chiar mii de cetățeni), exercită un serviciu de interes public, sunt investiți (atestați) de autoritățile locale (publice), sunt supuși controlului acestora (cf. Legii 230/2007).

În aceste condiții, poate fi asimilat administratorul de bloc, funcționar public, în accepția art. 175(2) din CP?
Cel mai recent răspuns: rmf , utilizator 12:08, 26 Mai 2015
~ Conținut șters la cerere ~
In conformitate cu dispozitiile deciziei nr 3 din 02.12.2002 privind RIL declarat de procurorul general al Parchetului de pe langa Curtea Suprema de Justitie,cu privire la imprejurarea daca administratorul asociatiei de proprietari sau de locatari are calitatea de functionar ,stabileste
1-Administratorul asociatiei de proprietari sau de locattari are calitatea de functionar
2-Fapta acestuia de insusire,folosire sau traficare,in interesul sau ori pentru altul de bani,valori sau alte bunuri pe care le gestioneaza sau le administreaza constituie infractiunea de delapidare

El este reprezentantul unei asociatii de proprietari, care este subiect de drept privat.

Administratorul de imobil,fie persoana fizica sau juridica, este angajatul asociatiei de proprietari cu limita de competenta de executie hotarari/decizii ale adunarii generale,ale presedintelui si comitetului executiv
Reprezentantul legal al asociatiei de proprietari este presedintele acesteia ,care,in temeiul disp L nr 230/2007
Art. 31
(1) Preşedintele asociatiei de proprietari reprezintă asociatia în derularea contractelor şi
îşi asumă obligatii în numele acesteia. El reprezintă asociatia de proprietari în relatiile cu
tertii, inclusiv în actiunile initiate de asociatie împotriva unui proprietar care nu şi-a
îndeplinit obligatiile fată de asociatie sau în procesele initiate de un proprietar care
contestă o hotărâre a adunării generale a proprietarilor.

Ultima modificare: Marți, 5 August 2014
ynocentta, utilizator
Mulțumesc.
Ceea ce scrie in motivarea Curţii Supreme de Justiţie arata clar ca se pot asimila cei care conduc o A.P., cu statutul de functionar (public sau nu, cam aceleasi consecinte vor avea actiunile lor ilegale).
Potrivit art. 147 alin. 2 din Codul penal, „prin «funcţionar» se înţelege persoana menţionată în alin. 1“, adică aceea care exercită permanent sau temporar, cu orice titlu, indiferent cum a fost învestită, o însărcinare de orice natură, retribuită sau nu, în serviciul unei unităţi dintre cele la care se referă art. 145, „precum şi orice salariat care exercită o însărcinare în serviciul unei alte persoane juridice decât cele prevăzute în acel alineat“.

Din coroborarea dispoziţiilor cuprinse în cele două alineate ale art. 147 din Codul penal rezultă astfel că are calitatea de „funcţionar“ atât persoana care este „funcţionar public“ în accepţiunea prevederilor din primul alineat al acestui articol, cât şi orice salariat care exercită o însărcinare în serviciul unei alte persoane juridice decât „autorităţile publice, instituţiile sau alte persoane juridice de interes public“, la care se referă art. 145 din Codul penal.

În acelaşi timp, trebuie avut în vedere că, potrivit art. 34 alin. 1 din Legea locuinţei nr. 114/1996, „clădirile de locuit pot fi date de proprietar în administrarea unor persoane fizice sau juridice, asociaţii, servicii publice sau agenţi economici specializaţi ..........“, iar prin alin. 2 lit. a) din acelaşi articol se prevede că între obligaţiile principale ale celor care le administrează este şi „gestionarea bunurilor şi a fondurilor băneşti“.

Or, în raport cu aceste vădite atribuţii de gestionar ale administratorului asociaţiei de proprietari, prevăzute în actele normative menţionate, este evident că această persoană are calitatea de „funcţionar“ în sensul prevederilor art. 147 alin. 2 din Codul penal, potrivit cărora prin funcţionar se înţelege şi orice salariat care exercită o însărcinare în serviciul unei alte unităţi decât cele de interes public.

Pe de altă parte, este de observat că în art. 2151 alin. 1 din Codul penal se prevede că infracţiunea de delapidare se săvârşeşte prin „însuşirea, folosirea sau traficarea, de către un funcţionar, în interesul său ori pentru altul, de bani, valori sau alte bunuri pe care le gestionează sau le administrează“.

Aşa fiind, din moment ce administratorul asociaţiei de proprietari sau de locatari are calitatea de funcţionar cu vădite atribuţii de gestionar şi de administrator, fapta sa de însuşire, folosire sau traficare, în interesul său ori pentru altul, de bani, valori sau alte bunuri din cele pe care le gestionează sau administrează constituie infracţiunea de delapidare prevăzută de art. 2151din Codul penal.

În consecinţă, în temeiul dispoziţiilor art. 26 lit. b) din Legea Curţii Supreme de Justiţie nr. 56/1993, republicată, precum şi ale art. 4142din Codul de procedură penală, urmează a se admite recursul în interesul legii şi a se stabili că administratorul asociaţiei de proprietari sau de locatari are calitatea de funcţionar, iar fapta acestuia de însuşire, folosire sau traficare, în interesul său ori pentru altul, de bani, valori sau alte bunuri pe care le gestionează sau le administrează constituie infracţiunea de delapidare.
Acum am citit un paragraf de lege care poate clarifica statutul de Functionar Public al Administratorului de A.P. Apropo, se poate aplica acest paragraf si la presedinti, pentru ca noi foarte rar am avut Administratori, de presedinti bagatori de seama ne-am saturat !
Noul Cod Penal, Art. 175 - Funcţionarul public [ link extern ]
............................................................
(2) De asemenea, este considerată funcţionar public, în sensul legii penale, persoana care exercită un serviciu de interes public pentru care a fost învestită de autorităţile publice sau care este supusă controlului ori supravegherii acestora cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu public.
Noul Cod Penal este actualizat prin: Legea 187/2012 - pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal din 24 octombrie 2012, Monitorul Oficial 757/2012.

Stiind ca Administratorii de Asociatii de Proprietari sunt atestati de Primarie, asta inseamna ca Administratorul (eu zic ca si Presedintele) este "persoana care exercită un serviciu de interes public pentru care a fost învestită de autorităţile publice"
E destul de logic, avand in vedere ca Administratorul "manuieste" mai mult banii care ajung in final la Bugetul Public Local, asta referitor la firmele de Utilitati, si acesta e atestat (ar trebui si controlat) de Primarie !
Dar ce e culmea, e ca Primaria refuza sa aplice art. 55 si 56 din Legea 230/2007, care spun ca Autoritatile Locale, la sesizarea a minim un proprietar, trebuie sa faca controlul financiar-contabil la acea A.P. reclamata !

Dar primarii replica faptul ca "legea nu le permite sa controleze Asociatiile, pentru ca sunt persoane juridice (?!)" si ca "n-au personal si fonduri disponibile" !
Dar legile din domeniu sunt date doar in gluma ? Doar nu avem, noi, proprietarii, dreptul de control al celor care conduc A.P., ci Primariile, pentru ca ele au atestat Primarii, deci raspund daca ei incalca legile !
Ultima modificare: Marți, 26 Mai 2015
rmf, utilizator

~ final discuție ~

Alte discuții în legătură

Functionar public, sau nu - administratorii de asociatii de proprietari elenamarta elenamarta In Codul penal, la art.175 (c), este prevazut, citez: (2) - De asemenea, este considerată funcționar public, în sensul legii penale, persoana care ... (vezi toată discuția)
Administrator bloc, functionar public? timpuriu timpuriu prin atestatul primit de la primarie adiministratorul de bloc se poate asimila functionarilor publici si in cosecinta sa raspunda ptr abuzurile pe care le fac ... (vezi toată discuția)